Lupii moraliºti

OPINII
Victor Atanasiu
POVESTE DESPRE TOLSTOI
Cu mare încântare se citeºte „Lev
Tolstoi”, monografia lui Victor ªklovski!
Ce este cartea? O monografie, dacã te
iei dupã titlu, putea sã fie ºi un roman,
numai cã de la primele pagini se
urmãreºte a se face o reconstituire
biograficã atentã, în afara ficþiunii. S-ar
zice cã aceastã carte deruteazã prin titlu!
Este vorba de viaþa lui Tolstoi? Este vorba
despre opera sa?
Sunt întrebãri tipice pe
care le pune un critic român
format a evalua totul prin
prisma unui cod stabilit de G
Cãlinescu, a cãrui genialitate
ne împiedicã a observa cã a
fost un spirit funciar dogmatic,
un implacabil fãuritor
de norme în exegeza literarã
naþionalã, urmate cu
nedezminþitã obedienþã, de
atâþia care s-au încumetat sã
practice excesiv aceastã
aºa-zisã magistraturã!
Cartea lui ªklovski este expresia unui
tip de percepþie (într-o accepþie generalã
a termenului) mediocrã despre un geniu.
Este un fel de naraþiune, derulatã de un
povestitor de tip popular, unul pe care l-ar
asculta cu atenþie un Petre Ispirescu,
nicidecum un Ion Creangã, în sensul cã
se declarã a dori sã fie (fiind incomparabil,
însã, mai mult un Somerset
Maugham), ªklovski face un geniu fundamental
inaccesibil, cum sunt toate
geniile, perfect accesibil marelui public!
Afli toate detaliile, cum s-a nãscut Tolstoi,
cum i s-au legat cu bestialitate inconºtientã
ºi lui, conform tipicului vremii, nutritã
de cele mai bune intenþii, picioarele când
era sugar, cum i-a fost fermecãtoarea
mamã, moartã atât de tânãrã (aidoma
celei a lui Ibrãileanu, un împãtimit de
Tolstoi ºi profund comentator al sãu), cum
Anul XIV, Nr. 6 (159) • iunie 2013
locul acesteia a fost luat inevitabil de
mãtuºa Tatiana, cum tatãl scriitorului
moare mai degrabã din cauza
incapacitãþii de a stãpâni o zãnaticã
agitaþie lãuntricã.
Eºti informat despre participarea
scriitorului la rãzboiul din Crimeea, despre
cãsãtoria din tinereþe în Caucaz (aici în
descrierea peisajului cvasineverosimil în
dinamica sa schimbare din
acest mirific tãrâm), a
penelului lui ªklovski se
electrizeazã cu benefice
efecte estetice în ordinea
unei picturi de galopantã
fluenþã despre circumstanþele
în care se cãsãtoreºte,
el „om bãtrân ºi fãrã
dinþi” (ce bãtrân putea sã fie
un bãrbat la 34 de ani?!).
Pânã la cãsãtorie, ni se
povesteºte cum a început sã
publice, cum a ajuns sã fie
între cadrele active ale armatei ruse (aici
e o epopee întreagã, pilele funcþionând
din plin). Tolstoi nu era încã marele
Tolstoi, dar era oricum contele Tolstoi!
Ni se relateazã despre bãtãlia de la
Sevastopol, cu momentele în care în
timpul efemer de încetare a focului,
francezii stãteau de vorbã cu ruºii
încercând a se înþelege unii pe alþii ca
oameni; despre tânãrul conte la Londra,
unde îl întâlneºte pe Herzen, acesta
coboarã scara în fugã (parcã-l vezi!) ca
sã-l aºtepte pe impetuosul tânãr
conaþional (aici e altã secvenþã izbutitã
artistic). Afli apoi din povestea suigeneris,
atâtea despre cãsnicia cu Sofia
Andreevna, relaþiile burlesc-dramatice cu
Turgheniev, ambii se poartã aidoma a doi
bufoni scoºi parcã din comedia dell’arte,
care se ameninþã cu duelul, ca Brighela
cu Pantaleone, septentrionari, oricât altfel
55