Lupii moraliºti

PROZÃ PENTRU COPII
Vasile Romanciuc
LEONIDA LARI*
(26 octombrie 1949, Bursuceni, Sângerei – 11 decembrie 2011, Chiºinãu)
Poetã, eseistã, traducãtoare. Om politic. Licenþiatã în filologie, Universitatea de Stat
din Moldova (1966-1971). Redactor la Editura Cartea Moldoveneascã (1976-1979). Din
1989, redactor la prima publicaþie în grafie latinã din Basarabia, „Glasul” (dupã 1994 –
„Glasul Naþiunii”). Deputat în Sovietul Suprem al URSS (1989-1991). Deputat în Parlamentul
României (1992-2008). Premiul „Mihai Eminescu” al Academiei Române (1991). Premiul
Uniunii Scriitorilor din Moldova (2008). Cãrþi pentru copii ºi adolescenþi: Insula de repaos
(1988), Lumina grãitoare (1989).
Mica zânã
Peste o pãdure mare-mare se lãsase întunericul
nopþii ºi toate vietãþile erau triste cã luna
nu se arãta. Iar noaptea era caldã, de varã, îmbietoare
ºi nu le venea sã adoarmã cu una-cu douã.
ªi cum stãteau posomorâþi ºi leii, ºi urºii,
ºi lupii, ºi iepuraºii, crezând cã luna n-o sã
mai aparã pe cer, iatã cã o fâºie luminoasã de
raze a strãbãtut pãdurea, ºi pe razele acelea
de lunã întârziatã coborî o fetiþã micã-micã.
Ea s-a apropiat de creanga unui copac, a
oftat, apoi, aºezându-se mai comod, ºi-a
spânzurat picioruºele în jos ºi a prins sã se
legene uºurel încolo ºi încoace în bãtaia lunii,
care de acum îmbãiase pãdurea într-o luminã
albãstrie. De copacul unde stãtea fetiþa se
apropie un iepuraº.
– Ei, mã auzi? strigã fetiþa cât ce putu cu
puþintica ei voce.
Iepuraºul bulbucã ochii în sus ºi o vãzu
pe fetiþa ceea cam cât o lãbuþã de-a lui de micã.
– Tu eºti iepuraºul, nu-i aºa? continuã fetiþa.
– Da, rãspunse acesta grav, eu sunt
iepuraºul Pufu. Dar tu cine eºti?
– Eu sunt o zânã bunã.
– A-a-a! O zânã... ºi iepuraºul se ploconi
adânc. Ai tot respectul meu. Bunelul mi-a
povestit multe lucruri frumoase despre zâne.
Dar, dupã câte ºtiu, erau ceva mai mãricele.
– Pãi da, eu sunt încã micã, dar am sã cresc.
– Înseamnã cã bunelul mi-a povestit
despre zâne crescute gata, care se pricepeau
la toate cele: ºtiau sã lecuiascã iepuraºii
bolnavi ºi sã gãseascã izvoare cu apã dulce,
ºi câte ºi mai câte.
* Dupã Poezii pentru copii, texte care au constituit
o antologie de poezie pentru copii scrisã de poeþii
din Republica Moldova, poetul Vasile
Romanciuc propune Literelor un serial în care sã
prezinte pe cei mai reprezentativi autori de prozã
pentru copii. (n.r.)
Fetiþa se suci pe creangã, cãutându-ºi o
ocupaþie în a-ºi privi cu atenþie degetele ºi a
ºterge un praf nevãzut de pe aripioarele sale
trandafirii. În sfârºit, spuse încetiºor:
– Eu sunt pedepsitã de Regina Zânelor
sã trãiesc un an pe Pãmânt, de aceea am venit
aici atât de micã.
– Ai fãcut vreo poznã pesemne?
– Da, suspinã fetiþa. Am dat foc la niºte
ierburi de leac, strânse încã primãvara, ºi pânã
la altã primãvarã ele nu mai pot fi gãsite, ºi cei
care vor avea nevoie de ele vor suferi.
– Mda, te înþeleg. Îþi e greu pe suflet probabil.
– Îmi e tare, tare greu, oftã fetiþa din
strãfundul pieptului.
– ªi ce ai de gând sã faci mai departe?
– Nu ºtiu.
– Viaþa în pãdure e de neînchiput pentru
tine, spuse iepuraºul, cãzut brusc pe gânduri.
Aici sunt vietãþi ºi mai mari, ºi mai mici, ºi cele
mari le mãnâncã pe cele mici. Mai bine te-ai
duce la oameni. Ei totuºi nu se mãnâncã unul
pe altul. ª-apoi, ce te faci tu iarna în pãdure?
Va fi frig, zãpadã, doar n-ai sã poþi trãi, sã
zicem, în vizuinã cu noi.
– O, nu! se înfricoºã fetiþa.
– ªi încã atât de uºor îmbrãcatã, numai
cu rochiþa asta pe tine.
– Fireºte cã nu.
– Atunci du-te la oameni. Uite, ia-o pe
cãrãruie-pe cãrãruie ºi ai sã ieºi la marginea
pãdurii, iar de acolo e o azvârliturã de bãþ
pânã la oraº.
– Dar tu vezi cât sunt de mititicã? ªi paºii
mei la fel sunt mititei. Când am sã ajung eu în
oraº?
– Da’ tu zboarã. Zboarã, nu pierde cãrarea
din ochi ºi ai sã ajungi iute. Numai cã acolo sã
nu intri în orice casã s-o nimeri, dar într-o casã
înaltã cu balcoane roz, unde trãiesc trei fetiþe
pe care le cunosc eu. Ele sunt foarte de treabã.
68 LITERE – Revistã lunarã de culturã a Societãþii Scriitorilor Târgoviºteni