Lupii moraliºti

CARTEA DE FILOSOFIE
Pompiliu Alexandru
IMAGINAÞIA ªI CREIERUL
Asistãm astãzi la o mutaþie fundamentalã
în ºtiinþa biologiei. Dacã pânã acum, începând
de la sfârºitul secolului XIX ºi întinzându-se
pe toatã perioada secolului XX, matematica
ºi fizica au suferit mari mutaþii, în prezent, la
început de secol XXI, a sosit vremea ca
biologia sã facã acest pas. Fundamentele sale
sunt regândite, axiomele, definiþiile vieþii ºi
ale apariþiei acesteia sunt reluate cu
minuþiozitate ºi privite din perspective care
în alte timpuri nici nu ar fi fost de conceput.
Biologia încearcã sã iasã din cadrul pe care l-
a creat, anume acela al evoluþionismului.
Acum deschiderea este mult mai mare ºi se
considerã cã teorii care pânã de curând nu
fãceau decât rãu dezvoltãrii acestei ºtiinþe,
acum sunt la fel de raþionale ºi coerente
precum evoluþionismul. Creaþionismul, faþã de
care orice om de ºtiinþã ar fi trebuit sã pãstreze
o anumitã distanþã, devine o teorie de luat în
seamã în economia gândirii biologice.
Contradicþiile ºi fenomenele care nu pot fi
explicate pe baze evoluþioniste sau materialiste,
sunt perfect coerente cu o teorie
creaþionistã. Este adevãrat cã aceasta nu este
luatã ca atare, biologia nu se îndreaptã încã
spre o teologie, tot aºa cum teologia nu se
deschide încã spre acceptarea existenþei vieþii
pe alte planete. Nu încã! Dar acest moment al
depãºirii pluteºte în aer ºi mai devreme sau
mai târziu se va schimba paradigma aceasta
care deja a ajuns la punctul sãu critic de
existenþã. În biologie, astãzi, nu vorbim
aºadar, despre Dumnezeu. Nu intereseazã
„natura” Sa sau cum a creat aceastã lume vie.
Nici mãcar nu este numit Dumnezeu, ci îmbracã
mai degrabã forme metafizice-abstracte, de
genul Inteligenþa creatoare, Gândirea
anonimã, Arhitectul prim... Într-un cuvânt,
vorbim despre un Mare Anonim, ca un mare
factor X, care este pus în mod necesar la baza
piramidei vieþii. Aceastã necesitate vine ca o
consecinþã a acestor pete negre în cunoaºterea
explicativã a vieþii. Evoluþionismul nu
explicã decât fragmentar cum o fiinþã se
metamorfozeazã într-alta în perioade mari de
timp ºi sub influenþa mediului care transformã
speciile ºi le rupe în noi ramuri. Evoluþionismul
funcþioneazã foarte bine pânã la un anumit
punct, ºi doar operând o decupare în linii mari
Anul XIV, Nr. 6 (159) • iunie 2013
în sfera vieþii. ªtim astfel încã de pe vremea
lui Darwin de ce anumite pãsãri ºi-au
transformat forma ciocului în funcþie de mediul
în care trãiesc. Exemplele pot continua, dar
aceastã continuare nu merge la infinit. Orice
plantã sau animal am lua din naturã, nu putem
sã îi trasãm exact originea ºi nici cum a evoluat
exact, treaptã cu treaptã din aceastã origine,
decât fãcând mari aproximãri. În orice caz,
evoluþionismul nu este o teorie depãºitã, ci
cel mult limitatã. Acesta nu ia deloc în
considerare cum a apãrut prima fiinþã vie pe
pãmânt ºi nici cum au evoluat fiinþele simple
spre forme mai complicate. Între un parameci
ºi o hidrã nu se ºtie exact care sunt stadiile
intermediare. În plus, apariþia unui aparat nou
– cum ar fi flagelul euglenei – care are o
structurã destul de complexã, nu poate fi
explicatã în termeni evoluþioniºti. Acest
aparat este funcþional încã din prima clipã, cu
fiecare componentã a sa, iar acest lucru a
apãrut brusc, componentele nu s-au adãugat
ca „îmbunãtãþiri” succesive pe un anumit strat.
Este ca ºi cum am spune cã într-o „arhitecturã
evoluþionistã”, cineva pune astãzi fundaþia,
iar pe baza ei ºi neºtiind spre ce ne îndreptãm
ºi de ce, noi adãugãm componente noi,
camere, pereþi, ornamente, iar urmaºii noºtri
ar face la fel – ca într-un imens coral. Or, acest
mod de construcþie în naturã nu este singular.
Existã situaþii, ca în cazul acestui flagel al
euglenei care seamãnã mai mult cu apariþia
unei mori de vânt. Adicã în acest caz nu a
existat cineva care a pus fundaþia, altcineva
care a inventat o roatã dinþatã, altcineva care
s-a gândit apoi sã îi dea o utilizare, apoi un
altul care sã finalizeze moara ca atare. O moarã
de vânt apare brusc în sensul cã este nevoie
de un plan prealabil – o inteligenþã care
imagineazã forma ºi utilitatea acestei mori.
Viaþa, din punct de vedere evoluþionist, se
bazeazã pe acest principiu pus de Darwin
însuºi: dacã o apariþie nouã în specie nu este
funcþionalã, atunci ea dispare. Adicã,
pãstrând acelaºi exemplu de arhitecturã
evoluþionistã, dacã apare o roatã dinþatã,
aceasta nu ar fi pãstratã în inutilitatea ei
momentanã pentru ca într-un viitor necunoscut,
poate o sã i se gãseascã o întrebuinþare.
Roata, chiar dacã apãrutã la un moment dat,
77