Lupii moraliºti

Cãrþile vehiculate în cabinete au
direcþionat, într-o mãsurã, ºi traducerile
apãrute la noi dupã 1850. Confruntarea,
bineînþeles selectivã a acestora (Pentru
confruntare am folosit Bibliografia
analiticã a periodicelor româneºti, Ed.
Academiei, 1966, vol.II, p.21) cu titlurile
din cataloage permite constatarea cã o
bunã parte din operele citite în cabinete
n-a satisfãcut numai gustul unei minoritãþi
spirituale ci, prin traducere, s-a rãspândit
ºi-n celelalte pãturi ale societãþii.
Al. Dumas – 1851 – Acte (trad. De C.
Gane) figura în cataloagele din 1843, 1846.
1856 – Iacobinii ºi Girondinii (trad.
De G.A.Baronzi) figura în cataloagele
din 1846, 1850.
W. Scott 1856 – Fidanþata din
Lamermoor (trad. De G.A.Baronzi)
figura în cataloagele din 1838, 1843, 1846.
G.Sand – 1855 – Lacul dracului (tr.
De G.A.Baronzi) figura în cataloagele
din 1846, 1850.
E.Sue – 1853 – Artur (trad. De P.
Teulescu) figura în cataloagele din 1843,
1846, 1850.
E.Sue – 1857 – Comandorul de
Malta (trad. De Nicu Racoviþã) figura
în catalogul din 1843.
Paul de Kock – 1852-1853 –
Bãrbierul din Paris (trad de T. Vartic)
figura în toate cataloagele.
1856 Lãptãriþa din Montfermèil
(trad. De I.M.Bujoreanu) figura în
cataloagele din 1838, 1843, 1846.
1856 Sora Ana (trad. De M.T.
Orãºanu) figura în toate cataloagele.
1857 Madalena (trad. De I.M.
Bujoreanu) figura în toate cataloagele.
Jules Sandeau – 1856-Mariana
(trad. P.Teulescu) figura în cataloagele
din 1843, 1846, 1850.
E. Souvestre – 1856 – Avutul ºi
sãracul (trad. De A. Pelimon) figura în
cataloagele din 1838, 1846.
Clémence Robert – 1857 – Tribunalul
secret (trad. De C.Zãgãnescu) figura în
catalogul din 1846, 1850.
În plus, cabinetele de lecturã au
dezvoltat plãcerea de a citi ºi, ceea ce
este ºi mai important, au declanºat forþe
interioare ºi imbolduri în domeniul creaþiei
originale, care se resimte în aceastã
perioadã, mai ales în ceea ce priveºte
romanul, de invazia senzaþionalului ºi a
tenebrosului, a eroticii lacrimogene ºi a
aventurii.
Anul XIV, Nr. 6 (159) • iunie 2013
Între 1860-1870 unii dintre autorii
români (mai toþi traducãtori ai romanelor
mai sus pomenite) autohtonizeazã
romanul de mistere, complicând ºi mai
mult acþiunea, multiplicând urzelile ºi
mizând încã mai serios pe senzaþional.
Printre ei se numãrã I.M.Bujoreanu
(Mistere din Bucureºti, 2 vol., 1862),
G.Baronzi (Misterele Bucureºtilor, 2
vol., 1863) care creeazã având vizibil
modelul în faþã: E.Sue cu Misterele
Parisului. C.D.Aricescu prin Misterele
cãsãtoriei (1869) se îndepãrteazã de
Sue, combinând maniera lui Balzac cu
cea a lui Paul de Kock.
Un boem român (1860) romanul lui
Pantazi Ghica, precum ºi Don Juanii din
Bucureºti (1861) (bãnuit a fi fost al lui
Pantazi Ghica, apoi a lui Ion Ghica, ºi, mai
de curând, al lui Radu Ionescu) încearcã sã
fie „roman de obiceiuri”, care sã reprezinte
o parte din posibila la noi comedie socialã.
Dar primul roman de tip balzacian,
prima creaþie obiectivã este Ciocoii vechi
ºi noi sau ce naºte din pisicã ºoareci
mãnâncã (1862-1863) al lui N.Filimon.
Paralel cu romanul de mistere se
dezvoltã la noi, în aceeaºi perioadã, ºi
romanul sentimental, cu exaltãri erotice
ºi complicate intrigi amoroase, plasate în
decoruri bizare, de tipul celor scrise de
G.Sand la început: Indiana, Lélia,
Mauprat, Leone-Leoni.
Pe aceastã linie evolueazã
Bolintineanu cu Manoil (1855), imitat de
Gr. Haralambie Grandea (în Fulga), apoi
cu Elena, unde abundã situaþiile
neverosimile, cu eroi dispuºi continuu la
tirade sentimentale.
Doritorii nebuni (1864) publicat de
Bolintineanu în foiletoanele Dâmboviþei
– este o ciudatã îmbinare între romanul
sentimental ºi cel de mistere.
În concluzie, cabinetul de lecturã, soluþie
de compromis plasat la jumãtatea drumului
dintre librãrie ºi biblioteca publicã, a reuºit,
într-un anume moment al dezvoltãrii culturii
noastre, sã satisfacã necesitãþile de lecturã
ale unui public ce trebuia sã îndeplineascã
douã condiþii sã cunoascã limba francezã
ºi sã achite costul unui abonament. Gustul
pentru aventurã, pentru melodramã, pentru
pasiunile violente ºi momentele limitã ce
caracterizeazã acest public a orientat
traducerile de dupã 1850 la noi ºi a
influenþat în parte – cum s-a vãzut – ºi
creaþia originalã.
25