Lupii moraliºti

MEMORIALISTICÃ
Ileana Iordache-Streinu
GÃEªTI – ORAªUL MEU DE SUFLET (1)
M-am nãscut în Gãeºti, în 1930,
chinuind-o trei zile pe mama, eram prea
mare, aveam peste patru kilograme. Am
fost adusã pe lume de o moaºã localã, de
bunica mea paternã ºi de un forceps mânuit
de Dr. Ionescu, medicul urbei, care mie
mi-a zdrelit obrajii ºi pe mama a cam
sfârtecat-o. Când într-un sfârºit au reuºit
sã mã scoatã, bunica m-a luat într-un
ºtergar tras în rãzboi de dânsa special
pentru acest nou nepot, pentru cã, în bunã
tradiþie þãrãneascã, un nepot îºi doreau.
Dupã ce m-a ºters ºi spãlat, dupã ce mi s-a
legat ºi tãiat cordonul ombilical, mi-a pipãit
tãlpile ºi întinzându-le creþurile, a spus tatei:
„O sã fie ’naltã, fata”. Tata moºtenise
printr-un act încã din 1923 o casã ºi un
teren aflate în spatele gãrii – str. Gãrii nr.
54, astãzi str. Vladimir Streinu nr. 34. Când
pãrinþii mei au hotãrât sã se mute în Gãeºti,
au refãcut-o din temelie, cu ziduri din
cãrãmidã ºi într-un stil specific zonal. Avea
un fel de terasã-verandã deschisã, susþinutã
de trei coloane boltite la care se ajungea pe
o micã scarã din piatrã cioplitã, cu o singurã
ºi clasicã „mânã curentã” care începea cu
o rãsucire melcoidã, pe care era aºezatã o
glastrã mare, tot din piatrã, în care uneori
creºtea o plantã ornamentalã ºi pe care
iarna eram urcatã sã fiu fotografiatã. Din
acea verandã deschisã, în stânga, printr-o
mare uºã gen glasvand, se intra în
sufrageria cu o mobilã masivã ºi foarte
nedefinitã ca stil, de unde, tot pe stânga,
se intra în marele dormitor al pãrinþilor mei,
o camerã foarte luminoasã, cu un ºemineu
între ferestrele de la stradã, ºi o alta cãtre
curtea din faþã. Dormitorul comandat la
faimoasa fabricã Szekely Rety, impresionant
ca mobilier, într-un perfect stil
cubist, tãiat numai din rãdãcinã de nuc,
peste ani, când mã uitam la el, la robusteþea
lui, mi se suprapunea imaginea întregului
copac, ca o metaforã a acestei atât de
puternice legãturi dintre pãrinþii mei de-a
lungul întregii lor vieþi.
Anul XIV, Nr. 6 (159) • iunie 2013
În 1990, dupã ce sora cea mai micã a
mamei, cu care locuia, a murit, am adus-o
la mine ºi, atunci am fost nevoitã sã
lichidez eu, o casã, o viaþã... Pentru
întreaga mobilã din casã l-am chemat pe
renumitul expert Radu Ionescu ºi el mi-a
spus cã acel masiv dormitor, dacã ar fi
existat la noi un muzeu al mobilelor de-a
lungul timpului, dormitorul pãrinþilor mei
ar fi ilustrat stilul cubist, atât de la modã
cândva. Dar sã revin la casã. Din holulsufragerie,
la dreapta, printr-o uºa normalã
se intra într-un spaþiu care prin uºi ºi ziduri
împãrþea ºi despãrþea douã încãperi mai
mici: la stânga camera mea ºi la dreapta
biroul tatei, care, printr-o uºã de data asta
din lemn solid ºi compact, dãdea pe terasa
prin care se intra în casã.
Casa avea parchet din stejar, sobe mari
cu cahle lãptoase, serile se aprindeau seturi
de lãmpi cu gaz – de altfel mirosul gazului
ºi al gãrii de vis-a-vis au fost amprente
olfactive prezente puternic în viaþa mea.
Evident nu exista apã curentã, apa se
scotea din fântâna din curte, cu gurã mare,
ciuturã ºi capac.
De la camera mea ºi biroul tatei casa
continua cu un spaþiu care, în lungul lui,
pe stânga, avea patru încãperi, iar pe
dreapta, de-a lungul lui, un geamlâc. Prima
încãpere avea o cadã metalicã, o sobã de
tablã burtoasã ºi cu un cazan deasupra ei,
în care se punea apã la încãlzit. Asta era
baia. A doua, ceva mai mare, era destinatã
oamenilor de serviciu, în general un cuplu,
apoi bucãtãria care avea o imensã sobã de
gãtit, un fel de locomotivã ºi, în capãt, acel
loc cãruia mica burghezie îi spunea, retiratã,
spaþiu total necunoscut mie, eu având
asigurat dreptul la oliþa mea.
Din acel culoar cu geamlâc se ieºea în
curtea de serviciu printr-o mare uºã, jos
cu tablii din lemn ºi sus cu ochiuri mari de
geam. Casa nu avea gratii ºi practic, în
afara acelei uºi din lemn de la biroul tatei,
toate celelalte intrãri în casã, o combinaþie
27