Revista revistelor - Societatea Progresul Silvic

Revista de Silvicultură şi CinegeticăSilviculturăNoi aspecte privind originea şi evoluţiamolidului european (Picea abies (L.) Karst)Marius Budeanu1.IntroducereMolidul este cea mai importantă specie de răşinoase din România,însumând circa 1 479 000 ha (INS, 2008), adică 77%din suprafaţa pădurilor de răşinoase şi aproximativ 23,4%din suprafaţa păduroasă a ţării.Cel mai vechi tip fosil de molid (Rotopiceoxylon yabei) a fostidentificat în Asia estică, în depozite de şisturi cristaline dinManciuria; vârsta a fost datată din jurasicul mijlociu (acumcirca 140 milioane ani). Molidul european datează din terţiar,din pliocen şi miocen (10-15 mil. ani) (Enescu, 1975; Târziuşi Spârchez, 1997).Pe treptele evoluţiei vegetaţiei forestiere, în decursul erelor geologice,coniferele, între care specii de Pinus, Picea, Abies şi altele,cunosc o deplină dezvoltare în cretacic (acum 70 mil. ani).Primele angiosperme au apărut abia spre finele cretacicului,mult mai târziu decât gimnospermele (White, 2007).În terţiar, gimnospermele regresează şi se extind şi diversificăangiospermele mono – şi dicotiledonate. Spre sfârşitulterţiarului, datorită răcirii progresive a climei, speciile sempervirescentedispar sau se menţin în părţile sudice, calde,ale continentului european şi locul lor este ocupat treptat despecii cu frunze caduce. În cuaternar, sub acţiunea glaciaţiunilorsuccesive, vegetaţia suferă modificări importante subraportul compoziţiei specifice şi repartiţiei, gimnospermelecontinuând să se găsească în plin regres (Pop, 1954 – citat deEnescu, 1975).2. Originea şi evoluţia moliduluiÎn prezent, sunt vehiculate 3 ipoteze referitoare la origineaşi evoluţia molidului:Schmidt – Vogt (1972) susţine că originea molidul ar fi în Asiarăsăriteană, de unde s-a răspândit către apus şi răsărit, ajungândîn Europa pe două trasee:• unul mai nordic, peste munţii Urali;• altul mai sudic, peste partea sudică a munţilor Himalaya.Această ipoteză este susţinută şi prin fosilele identificatedar şi prin asemănarea morfologică dintre Picea abiesşi speciile asiatice Picea obovata şi Picea koraiensis. Asemănareadintre Picea abies şi Picea obovata a fost demonstratăde Krutovski şi Bergmann (1995) cu ajutorul izoenzimelor,obţinând valori foarte apropiate pentru numărulde alele per locus (2.8 la Picea abies şi 2.4 la Piceaobovata), procentul de loci polimorfici (61,5% la ambelespecii) şi heterozigoţia aşteptată (0,252 respectiv 0,213).Rezultatele obţinute sunt în concordanţă cu datele morfologiceşi confirmă existenţa unei zone destul de extinsede hibridare între cele două specii de molid.Există şi ipoteza că molidul european este înrudit cu molidulamerican, ajungând în Europa din America de Nord,prin Groenlanda şi insulele Spitzbergen. În Spitzbergen,în depozite vechi, s-a identificat un solz de molid ce prezintăcaracteristici de molid european (Schmidt – Vogt,1972, citându-l pe Schrotter). Pe baza analizei fosilelorse apreciază că, în Europa centrală şi de est molidul prezintăun oarecare polimorfism, putându-se identificadeja un tip cu conuri având solzii rotunjiţi (raportat lavarietatea europaea) şi altul cu solzii acuminaţi şi margineacrestată (raportat la varietatea montana sau carpatica);tipurile de molizi cu solzii rotunjiţi fiind cele maivechi.O lucrare deosebit de valoroasă referitoare la origineaşi evoluţia genului Picea aparţine unei echipe din Chinaconduse de Ran, J-H., care a publicat în anul 2006 lucrarera“Molecular phylogeny and biogeography of Picea (Pinaceae):Implications for phylogeographical studies using cytoplasmichaplotypes”, apărută în revista Molecular phylogeneticsand evolution. Multe studii filogenetice au stabilitfaptul că centrul diversităţii nu este neapărat loculde origine. În pădurile de răşinoase din emisfera nordicăgenul Picea este foarte important dar şi foarte complicat,cu o mare diversitate interspecifică în Asia. Filogenia şibiogeografia sa au fost investigate prin analiza secvenţelorde cloroplaste (moştenite paternal) trnC-trnD şitrnT-trnF şi la nivelul ADN-ului mitocondrial (moştenitmaternal), pentru intronul nad5. S-a descoperit că speciilenord-americane Picea breweriana şi Picea sitchensisau fost de bază pentru alte specii de molid, care ulteriors-au divizat în trei clase în filogenia cpDNA şi că, speciileamericane adăpostesc patru sau cinci mitotipuri detectate,două ancestrale şi trei endemice (fig.1).60