Revista revistelor - Societatea Progresul Silvic

Revista de Silvicultură şi Cinegeticăralizării industriei cu un consum excesiv de carburanţi fosiliare consecinţe nefaste asupra mediului terestru; pe de altăparte s-a constatat că pădurea care contribuie la limitareaacestui efect negativ pierde rapid în suprafaţă, în mod constant,an de an. De câteva decenii conservarea şi gestionareapădurii a devenit o preocupare internaţională.Din seria de întâlniri la nivel mondial pe aceste teme, toatesoldate cu rezultate descurajante pentru soarta planetei,Conferinţa Interministerială de la Helsinki (1993), are meritulde a fi abordat concret problema gestiunii pădurii. Cuaceastă ocazie s-a definit conceptul de gestiune durabilădupă cum urmează: „Gestiunea durabilă (termenul „durabil”adoptat şi în română este traducerea improprie a termenuluienglez „sustainable” care din punct de vedere semanticar fi mai corect „viabil şi durabil” înseamnă administrarea şiutilizarea pădurilor şi a terenurilor împădurite, de o manierăşi o intensitate astfel ca ele să-şi menţină diversitatea lorbiologică, productivitatea (considerăm că, înlocuind termenulde productivitate prin stabilitate, se goleşte de conţinutnoţiunea de gestiune; întrucât stabilitatea este aptitudineaecosistemului forestier de a se menţine, în ciuda modificărilorintervenite din cauza unor factori exteriori aleatori cumsunt: doborâturile de vânt, atacurile de insecte, incendiile şiare în contrapondere capacitatea lui de a reveni la starea iniţială)capacitatea de regenerare, vitalitatea şi capacitatea dea satisface, în prezent şi în viitor, funcţiile ecologice, economiceşi sociale pertinente, la nivel local, naţional şi mondialşi că ele nu cauzează prejudicii altor ecosisteme”.Definiţia include, într-o formă mai mult sau mai puţin evidentă,principiile silviculturii clasice (randamentul susţinutşi continuitatea), pe care le completează cu altele noi şi le detaliazăcu un ansamblu de criterii şi de indicatori cantitativişi calitativi care să permită evaluarea progresului.Diversitatea este ansamblul florei şi faunei aflate în pădure şiconstituie ecosistemul forestier. Ea cuprinde în acelaşi timpdinamica interacţiunilor între mediile în continuă schimbarecare se manifestă prin diversitatea ecologică (a mediului),specifică (a speciilor) şi genetică.Se constată că aproape peste tot în lume, diversitatea este înrecul din cauza fragmentării pădurii, a banalizării, a degradăriiecosistemului şi a supraexploatării resurselor naturale.Biodiversitatea este un concept ştiinţific şi totodată concret,incluzând valori morale, estetice şi culturale,producţia de bunuri şi păstrarea echilibrului între diferitemanifestări ale naturii. Cele mai multe măsuri privind prezervareabiodiversităţii au repercusiuni favorabile asupragestiunii pădurii: amestecul speciilor, (protecţia solului, rezistenţala stres şi dăunători), lizierele multiple şi etajate, (rezistenţala vânt, zone de alimentaţie pentru faună), lemnulmort (ameliorează funcţionarea ecosistemului, fertilitateasolului, regenerarea naturală).Randamentul susţinut, respectiv producţia de lemn, este cuprinsîn această formulare prin ameliorarea productivităţii pădurii,în volum şi calitativ, corespunzător cerinţelor societăţii.Continuitatea este exprimată în definiţie prin menţinereabiodiversităţii, a capacităţii de regenerare, prin urmărireavitalităţii şi a sănătăţii pădurii.Un element pe care definiţia de mai sus nu îl cuprinde, darîl subînţelege este conservarea şi dezvoltarea suprafeţei împădurite(explicabil, fiindcă în Europa pădurile câştigă în fiecarean în suprafaţă în toate ţările, cu excepţia României).Această excepţie se explică prin izolarea de problemele economieinaţionale pe care silvicultorii români au practicat-oîn toate timpurile. S-a dat vina în trecut pe politicieni (înparte pe bună dreptate), se dă în prezent pe restituirea pădurilorconfiscate în mod abuziv, dar se omite realitatea căextinderea suprafeţei pădurilor în Europa în ultimul secols-a făcut exclusiv pe seama proprietăţii particulare.Spre deosebire de trecut, definiţia aduce pe un plan prioritar,caracterul multifuncţional al pădurii, cu scopul ca funcţiileei, să fie mai bine puse în slujba omului şi care a căpătat importanţăprin cele trei componente ale sale: ecologică, economicăşi cultural-recreativă.3. Funcţiile păduriiFiecare pădure constituie un ecosistem, adică o asamblaredinamică de factori ai mediului înconjurător şi a fiinţelor vii,care se reglează el însuşi în mare măsură. El se găseşte în modtemporar în echilibru de fluxuri, supus totuşi fluctuaţiilornaturale (Ellenberg, 1978, citat de Otto, 1998, pag. 21, fig. 1).Ecologia caută să reunească şi să clarifice global modul defuncţionare a pădurii ca biocenoză, în raporturile sale externeşi interne.Cunoaşterea funcţionării ecosistemului forestier şi a relaţiilorsale externe şi interne, a pericolelor la care acesta esteexpus şi a căilor pentru menţinerea lui în limite reversibile,sunt preocupările esenţiale ale ecologiei pentru conservareaşi valorificarea pădurii. Dintre toate acestea, cred că cea maiimportantă este contribuţia pădurii la conservarea climatuluiterestru, prin sechestrarea unei părţi din carbonul dinatmosferăîn ecosistemul ei. Această contribuţie, deşi modestă în ansamblulbiosferei (Sangier, 1999, fig. 2), este de apreciat înmod deosebit fiindcă este poate singurul factor activ princare omul, în mod conştient, încearcă să diminueze răul pecare el însuşi îl provoacă (este de menţionat că stocarea carbonului,variază, între altele în funcţie de specie şi de vârstaarboretului; în pădurile virgine, îmbătrânite, creşterea stocăriide carbon este nulă, de unde rezultă interesul pe care îlprezintă pădurea cultivată).Fig. 1. Conceptul de ecosistem forestier (H. J. Otto, 1998)The concept of forest ecosystem84