Revista revistelor - Societatea Progresul Silvic

Anul XVI | Nr. 28 | 2011atingerea obiectivelor economice în limite acceptabile decost şi de durată.c. Programul de gestiune decurge din alegerea care a fostfăcută în partea a doua. El prevede şi planifică pentru operioadă de 15-20 de ani ceea ce trebuie realizat pentruca obiectivele gestiunii să fie aduse la îndeplinire.În principiu el cuprinde: lucrările de infrastructură (şanţuride drenare, culoare contra incendiilor, drumuri şi piste) şi directivelepentru silvicultură privind: producţia care urmeazăsă se obţină cu stabilirea ciclului şi a tratamentului. În acestscop se definesc regulile silviculturale, aşezarea tăierilor şi calcululvolumelor, succesiunea parchetelor şi în special modul deregenerare şi regimul răriturilor. El este însoţit de un bilanţprevizional de cheltuieli şi venituri (mai ales dacă sunt prevăzuteinvestiţii şi de făcut rambursări de credite). El se materializeazăsub forma unui calendar al lucrărilor de efectuat.Regulamentul tip de gestiune concentrează în acelaşi documentansamblul opţiunilor silvice pe tipuri de arborete şi pemari regiuni naturale. El cuprinde: indicaţii privind naturatăierilor, aprecierea mărimii şi a modului de recoltat, duratatăierilor şi vârstele sau diametrele de exploatabilitate, descrierealucrărilor necesare pentru buna conducere a arboretelorşi a regenerării, indicaţii cu privire la speciile recomandate,principalele obiective ecologice, recomandări pentrugestiunea cinegetică.Codul de bună practică silvică este elaborat pe regiuni, înlimitele cărora se identifică climatul, geologia, solurile (pezone), descrierea sumară a arboretelor cu recomandări pentruîmpădurire, speciile adaptate ca obiectiv de producţie,biodiversitatea cu indicarea spaţiilor forestiere remarcabile.Codul prezintă principiile şi face recomandări; el nu cuprindeprogramul de tăieri şi al lucrărilor de executat.Întocmirea planurilor simple de gestiune sunt responsabilitateaproprietarului care le realizează prin experţi forestieriautorizaţi. Regulamentul tip de gestiune se întocmeştede organismele de gestiune şi exploatare în comun (ca deexemplu cooperativele forestiere), iar Codul de bună practicăsilvică de către Centrele regionale de proprietate forestieră(organisme de stat pentru îndrumarea proprietarilor particularide păduri).Aceste documentaţii trebuie să se conformeze documentuluide orientare generală regională; Schema Regională de GestiuneSilvică ce se stabileşte de Centrul Regional de ProprietateForestieră.Adoptarea unui document de gestiune (potrivit mărimii suprafeţei)dă dreptul la obţinerea ajutorului public pentru investiţii,la avantajele fiscale legale, la exonerarea cererii deautorizare administrativă de tăiere şi a certificării forestierede gestiune durabilă.Spre deosebire de amenajamentul românesc, documentaţiade gestiune forestieră din ţările din apusul Europei se integreazăşi fac parte din ansamblul amenajării teritoriale localeşi regionale.Documentaţia de planificare a gestiunii forestiere a evoluatpe măsură ce condiţiile economice, ecologice şi sociale s-auschimbat şi s-au adaptat mijloacelor moderne de culegere adatelor şi de prelucrare informatică periodică a acestora.Un exemplu îl poate constitui Elveţia, ţară reputată pentrucalitatea gestionării pădurilor sale, unde prin Legea forestierădin 1993, s-a modificat sistemul de gestionare a pădurilorînglobându-se într-un sistem unitar toate activităţileaferente acestei activităţi: determinarea obiectivelor, elaborareaplanurilor, adoptarea deciziilor, controlul executării,inclusiv colectarea şi prelucrarea informatică a datelor (amenajamentulfiind suprimat).Spre deosebire de amenajamentul tradiţional care avea cascop planificarea şi controlul producţiei de lemn, planificareaactuală urmăreşte să garanteze că pădurile vor putea săîndeplinească, în mod durabil toate funcţiile care se cer înprezent de la ea, fără ca volumul exploatat să depăşeascăcreşterea anuală.Pentru aplicarea legii s-a elaborat Manualul de planificareforestieră (1996), care reglementează în detaliu sistemul deplanificare, lăsând totuşi libertatea de realizare factorilorresponsabili. El nu are caracterul unei instrucţiuni rigide,dimpotrivă presupune capacitatea de înţelegere şi de analizăa celor care îl vor aplica şi mai ales un înalt spirit civic. Prinel se defineşte conceptul de planificare şi se precizează cadrulpentru realizarea planificării şi controlului în trei părţi:sistematica, metoda şi organizarea planificării. Planificareaconstituie baza gestiunii durabile, iar parametrii de controldefinesc ţelurile şi conciliază conflictele de interese.Se consideră că gestionarea şi conservarea pădurii nu pot fiabordate separat şi că trebuie să ţină seama de constrângerilepolitice, economice, culturale şi juridice, ceea ce incumbăo largă concertare.Planificarea este descentralizată la nivelul cantoanelor şi serealizează prin Planul director al Serviciului forestier cantonalşi prin Planul de gestiune la nivelul proprietarilor depădure.Producţia de lemn rămâne un criteriu important, dar accentulse deplasează spre ameliorarea condiţiilor de exploatarepentru a se asigura conservarea ecosistemului. În acest fel,clasarea în păduri de producţie şi păduri de protecţie pierdedin importanţă, oricare pădure având în acelaşi timp ambelefuncţii, importantă fiind conservarea ecosistemului şi peaceastă cale funcţia de protecţie este asigurată.5. Inventarele forestiere naţionaleÎncepând cu ultimul deceniu al secolului trecut, după ConferinţaNaţiunilor Unite asupra Mediului Înconjurător şi aDezvoltării (Rio de Janeiro – 1992) şi a conferinţelor interministerialepentru protecţia pădurilor, a apărut necesarăurmărirea îndeplinirii obiectivelor gestiunii durabile a pădurilorla nivel naţional şi internaţional. Caracterul internaţionalal protecţiei pădurilor fusese deja semnat încă din 1907cu ocazia Congresului de la Viena (rezoluţia secţiunii a VIII),dar au trecut aproape 80 de ani pentru ca problema să devinăo preocupare majoră a mai multor state europene.Pentru orientarea politicii lor forestiere şi urmărirea îndepliniriiobligaţiilor de gestiune durabilă a pădurilor asumatela nivel internaţional, unele state au organizat întocmireade inventare naţionale forestiere. România a realizat primulsău inventar forestier naţional în anul 1959 prin studiul87