Ghidul pentru managementul hipertensiunii arteriale 2007 Grupul ...

Revista Română de CardiologieVol. XXII, Nr. 3, 2007Caseta 6. Investigaţii paracliniceInvestigaţii de rutină• Glicemie à jeun• Colesterol total seric• LDL-colesterol seric• HDL-colesterol seric• Trigliceride serice à jeun• Potasemie• Acid uric seric• Creatinină serică• Clearance-ul creatininei estimat (formula Cockroft-Gault)sau rata filtrării glomerulare (formulaMDRD)• Hemoglobina şi hematocrit• Analize urinare (completate prin microalbuminurieprin dipstick şi examenul microscopic)• ElectrocardiogramaInvestigaţii recomandate• Ecocardiografia• Ecografia carotidiană• Proteinuria cantitativă (dacă testul dipstick este pozitiv)• Indicele gleznă-braţ• Examenul fund de ochi• Testul de toleranţă la glucoză (dacă glicemia à jeun> 5,6 mmol/l (100 mg/dl))• Monitorizarea TA ambulatorii pe 24 ore şi la domiciliu• Măsurarea velocităţii undei pulsului (dacă este disponibilă)Investigaţii complementare (de specialitate)• Căutarea suplimentară a leziunilor cerebrale, cardiace,renale şi vasculare - obligatorie în hipertensiuneacomplicată.• Căutarea hipertensiunii secundare, când aceastaeste sugerată de antecedente, examenul fizic sautestele de rutină: măsurarea reninei, aldosteronului,corticosteroizilor, catecolaminelor plasmaticeşi/sau urinare; arteriografie; ecografie renală şisuprarenală; tomografie computerizată; rezonanţămagnetică.sugestive pentru diabet zaharat 168 . Deşi s-a raportatcă proteina C reactivă cu sensibilitate înaltă (hsCRP)ar fi un factor predictiv al incidenţei evenimentelorcardio vasculare în câteva situaţii clinice 169 , valoarea sasuplimentară în determinarea riscului cardiovascularglobal este nesigură 170 , cu excepţia pacienţilor cusindrom metabolic, la care s-a raportat că valorileGhidul pentru managementul hipertensiunii arteriale 2007Ghid al Societăţii Europene de CardiologiehsCRP sunt asociate cu o creştere suplimentară marcatăa riscului 171,172 . Valoarea altor markeri ai inflamaţiei(fibrinogen, citokine, homocisteină şi peptidnatriu retic cerebral etc.) 173 pentru stratificarea risculuicardiovascular este obiectul unei cercetări active, darîn prezent nu se recomandă măsurarea lor în practicacurentă.3.5 Analiza geneticăExistă frecvent antecedente heredocolaterale de hipertensiunela pacienţii hipertensivi, ceea ce sugerează căereditatea contribuie la patogeneza acestei afecţiuni.Hipertensiunea esenţială este o afecţiune extrem deheterogenă, care prezintă o etiologie multifactorială şiano malii poligenice 174,175 . Modificări la nivelul anumitorgene ar putea determina sensibilizarea individului la unanumit factor de mediu. A fost descris la om un numărde mutaţii la nivelul genelor care codifică principalelesisteme de control al tensiunii arteriale, dar rolul lorexact în patogeneza hipertensiunii esenţiale rămâneîncă neclar. Totuşi, predispoziţia genetică a pacientuluiar putea influenţa enzimele implicate în metabolismulmedicamentelor, iar acest fapt, în schimb, ar puteaafecta atât eficacitatea, cât şi reacţiile adverse ale agenţilorantihipertensivi. Există exemple de studii farmacogeneticeşi farmacogenomice, care abordează acestesubiecte 176 . Mai mult, au fost descrise câteva formemonogenice rare de hipertensiune, cum ar fi aldosteronismulglucocorticoid-reversibil, sindromul Liddleşi altele, în care o singură mutaţie genică expli că completpatogeneza hipertensiunii şi dictează modalitatea detratament 177 .3.6 Identificarea leziunilor subclinice ale organelorţintă (Caseta 7)Datorită importanţei leziunilor subclinice de organca un stadiu intermediar în continuum-ul afecţiuniivas cu lare şi ca unul dintre determinanţii riscului cardiovascular global, semnele afectării organelor ţintăar trebui căutate cu atenţie. Ar trebui subliniat că esteacum disponibil un mare număr de dovezi referitor larolul crucial al leziunilor subclinice de organ în determinareariscului cardiovascular la indivizii cu şi fărătensiune arterială crescută.1. S-a arătat în mod repetat că microalbuminuriase asociază cu o incidenţă crescută a afecţiunilorcardiovasculare, nu numai la subiecţii diabetici,dar şi la cei non-diabetici 178-184 . În plus, a fostdocu mentat un risc crescut pentru nivelurileproteinelor urinare mai scăzute decât cele definiteca microalbuminurie 181,182,185,186 .2. Au existat confirmări suplimentare în ceea ce