Ghidul A Naţional de Perinatologie - Ministerul Sănătăţii

9.2. Profilaxia infecţiei nozocomiale
Infecţie intraspitalicească (nozocomială) se consideră orice maladie infecţioasă ce se dezvoltă la
pacienţi ca rezultat al internării în instituţia medicală, sau orice infecţie contactată de personalul medical
ca rezultat al lucrului în staţionar, indiferent de faptul când apar simptomele maladiei: în timpul
aflării în spital sau după externare (în limitele perioadei de incubaţie).
Nu trebuie considerate infecţii intraspitaliceşti următoarele stări [8]:
• Colonizarea – prezenţa microorganismelor (pe piele, mucoase, în vagin şi alte localizări nesterile),
care nu provoacă manifestări clinice ale infecţiei.
• Inflamaţia – starea caracterizată prin reacţia ţesuturilor la alterare sau iritare cu un agent neinfecţios
(ex., substanţă chimică)
1. Majoritatea infecţiilor nozocomiale sunt cauzate de microorganismele care constituie
flora saprofită endogenă. Diminuarea mecanismelor de protecţie/imunitate a pacienţilor spitalizaţi
şi intervenţiile medicale agresive / invazive au o importanţă mai mare în dezvoltarea
infecţiilor nozocomiale decât agenţii patogeni intraspitaliceşti.
Totuşi, în maternităţi, microorganismele exogene au un rol important în provocarea infecţiilor
intraspitaliceşti.
2. Surse exogene de infecţie sunt: pacienţii, vizitatorii, personalul medical, precum şi echipamentul,
instrumentele şi suprafeţele contaminate. Majoritatea infecţiilor exogene se transmit
prin contact direct sau indirect. Pe calea aerului (picături, praf) se transmite un număr
foarte limitat de infecţii (infecţiile virale ale tractului respirator, infecţia meningococică, tusa
convulsivă, tuberculoza).
3. Contactul indirect este calea predominantă de transmitere a infecţiilor nozocomiale exogene.
Transmiterea se produce prin transfer mecanic cu mâinile personalului medical, pe
echipament/instrumente medicale sau obiecte folosite de mai mulţi pacienţi sau vizitatori (halate,
şervete comune).
4. Principalele modalităţi de prevenire a transmiterii infecţiilor exogene este spălarea pemâini
(cea mai esenţială tehnologie, dar care frecvent nu se respectă), dezinfecţia şi sterilizarea
instrumentarului medical şi a echipamentului, menţinerea curăţeniei în încăperi.
5. Chiar şi cele mai performante programe de control al infecţiilor permit de a preveni numai
o proporţie mică a infecţiilor nozocomiale (conform datelor americane – mai puţin
de o treime).
Ultimii ani au survenit schimbări esenţiale şi a practicilor de supraveghere antiepidemică în instituţiile
medicale, a cerinţelor privind organizarea şi efectuarea măsurilor sanitaro-epidemice în staţionarele
obstetricale. La fel ca şi tehnologiile perinatale, practicile de supraveghere antiepidemică şi
măsurile sanitaro-epidemice trebuie să se bazeze pe datele Medicinii Bazate pe Dovezi.
9.3. Dovezile principale referitor la tehnologiile perinatale şi practicile de prevenire
a infecţiei nozocomiale:
1. Nu se recomandă utilizarea de rutină a clisterului. Această practică este nu numai inconvenientă,
umilitoare pentru gravide, dar poate genera şi anumite complicaţii. Sunt descrise cazuri de iritare
a rectului, colite şi chiar gangrenă şi şoc anafilactic. Studiile clinice randomizate au demonstrat că
fără clister masele fecale se elimină în cantităţi neînsemnate, mai uşor se înlătură comparativ cu
cele de după clisterul evacuator. Nu s-a constatat nici o influenţă a acestei practici asupra duratei
naşterii, procentului de infecţii neonatale şi a plăgii perineului.
2. Bărbieritul de rutină al perineului trebuie abandonat. Multiple date arată că bărbieritul nu-şi
atinge scopul, nu permite de a reduce infectarea plăgii perineului sau a fătului. Bărbieritul alterează
integritatea pielii, e asociat cu multiple escoriaţii şi senzaţii neplăcute (prurit, usturime) în