Download - Centrul de Cercetare si Dezvoltare Sociala

Deficitul de personal conduce la situații în care pacienții rămân nesupravegheați
(R.A., f., Brăila: Eu am avut un caz concret pe tura mea, când un bolnav a
avut hemoragie digestivă şi colega mea cu două infirmiere au plecat cu targa la
Terapie, iar medicul m-a solicitat la un alt etaj să merg să fac EKG. I-am spus că
nu pot să merg pentru că sunt singură şi mi-a spus: „Nu se poate! Mergi!” Şi a
rămas secţia goală).
Deficit de personal înseamnă preluare de responsabilităţi, un volum de
muncă mai mare, ture de noapte mai multe în condiţii de neplată sau, în alţi termeni,
muncă fără un echivalent în bani. Acest deficit scade calitatea actului medical
nu numai datorită efortului care conduce la o oboseală ce diminuează concentrarea
şi atenţia angajaţilor, ci şi datorită creşterii numărului de pacienţi per cadru
medical, precum şi a dispersării activităţii într-un spaţiu mai larg şi impropriu supravegherii
pacienţilor. Deficitul de personal, însoţit de reducerea numărului de
paturi în spitale, a condus la supraaglomerarea secţiilor şi la practica înjositoare,
inumană, a utilizării patului de către două sau mai multe persoane bolnave. Nemulţumirea
angajaţilor este legată nu numai de faptul că a scăzut timpul alocat
îngrijirii fiecărui pacient, lipsei de comunicare cu acesta, dar şi de faptul că a scăzut
timpul liber alocat familiei, prin turele în plus care trebuie efectuate, prin prelungirea
programului de lucru. O nemulţumire privind creşterea volumului de
muncă este legată, cum s-a observat, de introducerea informatizării la locul de
muncă, sarcină care intră tot în atribuţiunea celor ce trebuie să îngrijească bolnavii.
Această nemulţumire a fost constant exprimată, mai ales în contextul în care
personalul nu a fost calificat în vederea exercitării ei.
Condițiile de muncă
a) Lipsa materialelor și a medicamentelor
De modul cum este organizată munca în sistemul sanitar, cum sunt aprovizionate
unităţile cu materiale sanitare şi medicamente, cum sunt dotate cu aparatură
medicală şi cum îi este asigurată funcţionalitatea, de modul cum unitatea dispune
de personal suficient sau nu dispune, depinde nu numai calitatea actului medical,
ci și satisfacția față de propria viață profesională a angajaților.
Cel mai grav aspect cu care se confruntă personalului din sistem îl reprezintă
lipsa materialelor sanitare şi a medicamentelor. În puţine unităţi s-a afirmat
faptul că există suficiente materiale şi medicamente, precum UPU, Spitale Militare,
CFR, Boli Psihice sau de Pediatrie. Cauzele acestor lipsuri au fost identificate
de angajaţi în subfinanţarea sistemului, în managementul defectuos, în aprovizio-
93