Nr. 3 (04) anul II / iulie-septembrie 2004 - ROMDIDAC

Toat` genera]ia noastr` (vorbesc de cei care am debutat \n colec]ia
„Luceaf`rul” de la Editura pentru Literatur`) a trebuit, din nevoia (dorin]a) de
a fi tip`rit, s` dea Cezarului ceea ce nu i se cuvenea. ßi, atunci, c~nd \]i
revezi opera, ai un sentiment de jen`. Te raportezi, inevitabil, la timpul de
fa]`, care este al tuturor libert`]ilor [i formelor de exprimare, nu al oprim`rilor
[i al interdic]iilor.
çn ceea ce m` prive[te, scriind sonete [i rondosonete (inven]ie ce-mi
apar]ine) care \nseamn` disciplin`, profunzime, g~ndire cuprinz`toare, am
avut pu]ine crea]ii ulterioare acelui moment al debutului, pe care acum s` mi
le refuz.
Primul volum al antologiei cuprinde astfel de poezii bine „periate”. Am
lucrat pe vers, rev`z~ndu-le. Sunt multe poeme frumoase \n sine, dar lipsa
de experien]` a anilor tineri, unele st~ng`cii de scriere, le fac s` par`
nepotrivite \n clipa de fa]`. P~n` [i ni[te virgule puse anapoda odinioar`
deranjeaz` \n momentul de fa]`.
A[a lucrez eu. Sunt la o etap` a [tiin]ei de-a alege. V~rsta \n]elepciunii
nu e de ici de colo. Experien]a adunat` \]i impune [i din punctul de vedere a
ceea ce se zice, dar [i cum se zice. Consta]i c` trebuie s` optezi asupra a
ceea ce faci, cu o alt` severitate, cu o alt` con[tiin]` a crea]iei, dec~t \n
deceniile anterioare. Trebuie s` intri \n eternitate, dac` ai acest destin foarte
curat, \nalt, p~n` la absolut.
– Privind spre t~n`rul de atunci, din urm` cu cincizeci de ani, cum \l
vede]i acum?
(Domnul Radu C~rneci z~mbe[te. Un z~mbet duios, cu
u[oara n`stru[nicie a uimirii \n fa]a fulgur`rii unei porti]e deschise
[i \nchise \n aceea[i sclipire de timp c`reia, c~teodat`, \i spunem
amintire, alteori nostalgie. Se duce, apoi, spre biroua[ul din
balcon [i aduce o fotografie m`rit`. Imaginea clasic`, studiat`,
a unui „cap de expresie” de t~n`r, \n profil, u[or aplecat spre
st~nga, privind vis`tor [i grav spre nebuloasele de undeva din
fa]a sa. Ochi mari, \ntreb`tori, z~mbet curios, u[or sceptic. O
poz` din 1954, din vremea c~nd termina studen]ia. T~n`rul, care
abia \mplinise un sfert de veac pe acest P`m~nt, pare a spune
din jocul s`u cu eternitatea surprins` de fotograf, c` deprinsese
multe din rosturile Lumii \n care \i este dat s` tr`iasc`).
– Uite-l! Cum s`-l privesc…
Cred c` dac` e[ti bine construit de la Dumnezeu [i de la p`rin]i, cultura
poate s` te \mbog`]easc`. S` te fac` frumos, s` te esen]ializeze. Dar structura
psihic` r`m~ne aceea[i. Sigur, atunci eram un mugur, o floare. Acum, am
devenit un pom care poate s`-[i scuture roadele pentru cei din preajm` [i de
mai departe. Are chiar datoria s` fie un generos risipitor.
Po]i s` fii mai bogat, po]i s` fii mai \nalt, po]i s` fii mai cuprinz`tor, dar \n
ad~ncuri, omul \[i p`streaz` datele destinului s`u. Vrea, nu vrea, \[i tr`ie[te,
\[i urm`re[te acest destin.
Sau destinul \l urm`re[te pe el…
EX PONTO NR.3, 2004
105