Nr. 3 (04) anul II / iulie-septembrie 2004 - ROMDIDAC

social` mai nervoas` \n strad`. A[a cum au fost mineriadele, greva [oferilor
sau a celor de la c`ile ferate. Imediat s-a trecut la negocieri, s-au mai m`rit
salariile, s-au mai dat ni[te ajutoare sociale. C~nd au ie[it bie]ii profesori \n
strad` nu s-a sinchisit nimeni. Ce e ridicol, \n toat` povestea asta, este c` nu
mai tr`im \ntr-o ]ar` condus` de analfabe]i. M`car, \nainte de '89, se [tia c`
Ceau[escu era „savant” cu patru clase, iar Lenu]a cu trei. La ora asta, dac`
te ui]i \n zona politicii noastre, vezi c` Adrian N`stase e doctor, Petre Roman,
profesor universitar doctor, Radu Vasile profesor universitar [i doctor \n
economie, Emil Constantinescu profesor universitar [i tot a[a… Am avut
parte, dup` '89, numai de oameni cu universit`]i, cu doctorate, dar realitatea
este c` intelectualitatea este, azi, categoria cea mai defavorizat` din Rom~nia.
Sigur, este [i vina intelectualit`]ii, nu doar alergia puterii la cei din zona culturii
[i presei. Evident, dac` e[ti b`iat cumsecade [i politicos, reu[e[ti s`
supravie]uie[ti ceva mai bine dec~t cei ce se opun, cu pixul, sistemului.
– Putem spune, totu[i, c` nu s-a schimbat mai nimic?
– Fire[te c` nu. Numai c`, vede]i, cutremurul social pe care-l a[teptam \n
'89 s-a prelungit, sub alte forme, paisprezece ani. Dar nu putem spune c` nu
s-a schimbat nimic. Simplul fapt c` putem critica, liberi, puterea, e un semn
c` s-a schimbat, totu[i, ceva \n Rom~nia. Pe de alt` parte, acum paisprezece
ani, dac` mergeai la o alimentar` [i cereai un kilogram de br~nz`, v~nz`toarea
se uita la tine ca la un nebun. Restaurantele la ora 21 se \nchideau, nu erau
dec~t dou` ore de program TV [i acelea doar cu hau, hau [i muzic` patriotic`.
Lumea pare s` fi uitat, ba, chiar deja exist` o nostalgie pentru perioada
comunist`. Eu \n]eleg. ßi taic`-meu, care spune: „am ie[it la pensie \n '88 [i
cu pensia mea, pe atunci, puteam s` intru \n fiecare zi \n restaurant [i s`
m`n~nc o friptur`. Ceea ce ast`zi, nu se mai poate. Abia-mi ajunge pensia
ca s` pl`tesc \ntre]inerea.” E adev`rat. Dar i-am spus s` nu-mi repro[eze
mie acest lucru, pentru c` Rom~nia e condus` de aceia[i categorie de oameni
ca [i \nainte. çn fine, n-a[ vrea s` d`m o tent` politic` discu]iei noastre, de[i,
vrem nu vrem, politicul face parte din via]a noastr`.
– Scriitorul mai poate sta, \n aceste condi]ii, retras \n turnul s`u de filde[?
– Meseria de scriitor are, desigur, alte conota]ii azi. çnainte, dac` scriai o
poezie cu aluzii la adresa partidului sau a puterii, dac` strecurai o [op~rl`,
cum se zice, erai considerat un erou. Acum, dac` e[ti poet, \n Rom~nia nu
mai reprezin]i mare lucru. Altele sunt vedetele. Poezia p`rea \nainte o
adev`rat` arm`. Se [tie: dac` aveai o ma[in` de scris erai obligat s` te duci
la Mili]ie \n fiecare an, s`-]i ba]i toate caracterele de litere, de fa]` cu un
mili]ian, pe o foaie care se p`stra, iar \n caz c` ap`reau cine [tie ce manifeste
s` se [tie… cine le-a scris. ßi ma[ina de scris era considerat` o arm`, iar
scriitorul un eventual terorist. De aceea a avut efect, de pild`, poezia Anei
Blandiana cu motanul Arpagic, \n care erau aluzii la Ceau[escu: c~nd trecea
motanul pe strad`, pisicile aplaudau, toate ma[inile [i tramvaiele se opreau.
P`rea ceva de mare curaj. Poezia avea succes, fiindc`, a[a cum erau cozi la
salam [i la br~nz`, erau cozi [i \n libr`rii. Era o chestie vie, \n acel sistem
bine cenzurat. Nu exista presa care exist` acum. Literatura p`rea ceva viu
\ntr-o mare moart`. Lucrurile s-au schimbat, exist` sute de ziare ast`zi, mai
multe canale de televiziune, iar scriitorii au ajuns la marginea societ`]ii. Poate
EX PONTO NR.3, 2004
113