Nr. 3 (04) anul II / iulie-septembrie 2004 - ROMDIDAC

çncadrat de cei doi solda]i c~t brazii, condamnatul p`[ea lini[tit [i demn
pe p~rtia rezervat` lui: „ultimul drum”. La cap`tul acestui drum, \l a[tepta
c`l`ul [i preotul.
Judec`torul cel b`tr~n a pronun]at \nc` o dat` sentin]a.
Preotul Ioan a f`cut un semn \ncurajator spre acuzat, \ntreb~ndu-l, de la
distan]`, \n auzul mul]imii, ce \l \ntrebase [i mai devreme, \n celul`. Ca [i mai
devreme, Mucaporus n-a r`spuns dac` se c`ie[te sau nu pentru faptele
comise, doar c` data aceasta n-a r`spuns nu pentru c` n-ar fi vrut s`
r`spund`…
Spre uimirea [i groaza adun`rii (adun`turii?), a fulgerat (cu mare tunet) o
dat`, Mucaporus i-a \mbr~ncit \n l`turi pe solda]i ([i, pentru o clipit`, oamenii
de r~nd au crezut c` el vrea s` fug`), apoi a fulgerat-tunat \nc` o dat`, mai
aproape, iar a treia oar` fulgerul a g`sit chiar cre[tetul condamnatului,
r`pun~ndu-l astfel prin foc celest.
Dintre cei de fa]`, au p`timit, dincolo de sperietura grozav`, doar c~]iva,
iar ace[tia foarte pu]in (mai mult cei doi solda]i), prin surzenie sau orbire
(v`t`m`ri ce aveau s` treac` iute).
Pentru Cetate, prin grija destoinic` a Bisericii, ziua aceea a fost declarat`
zi divin`, [i s-au f`cut demersuri \n acest sens p~n` \n Capital`.
Judec`torii au primit girul comunit`]ii [i mai-marilor pentru alt mandat.
Istoriei \ntregi i s-au descoperit foarte multe am`nunte care amenin]au
s` compromit` chiar versiunea oficial`, iar pentru a proteja acea versiune
Comandantul militar a poruncit ca ea s` fie scris` [i citit` de c~teva ori \n
public, astfel \nc~t nici chiar martorii ei n-au mai sus]inut dec~t ceea ce era
scris [i fusese citit.
Resturile lui Philippos, descoperite \n „casa blestemat`” (care avea s` se
d`r~me cu trud` a doua zi dup` execu]ia proprietarului, iar p`m~ntul – resfin]it
de un sobor de preo]i \n frunte cu Mitropolitul), ]and`rele de os, buc`]elele de
piele, a]ele de carne [i p`r]ile din craniu, ignorate (sau l`sate \n alt fel) de
fiarele fl`m~nde au fost \ngropate \n cimitir, cu o a doua slujb`.
Trupul \n parte ars al lui Mucaporus avea s` fie l`sat pe c~mp, prad`
corbilor, drept pedeaps` \ndoit` pentru lestul sufletului cel prea p`c`tos.
B`tr~na f`r` ani, Eliconida, n-a mai ie[it, dou` decenii la r~nd, din
„amor]eala de frunz` tremur~nd`”, pierind abia la atacul cel mare al barbarilor
(atac care umpluse Provincia de umbre). Dac` ar fi ]ipat ca pesc`ru[ul, ar fi
urmat s` spun` c` familia lui Mucaporus, pe care o cunoscuse foarte bine,
era o familie de dincolo de Fluviu „[i mai departe”, c` str`-str`-str`bunicul
ucisului de fulger se numise Cotiso, dup` numele unui prin] din vechimea
foarte veche, a[a cum Cotiso \l chemase [i pe str`-str`-str`bunicul r`posatului
Philippos, care, dup` numele lui dat la na[tere se numise Mucaporus.
A[a ar fi spus b`tr~na f`r` v~rst`.
Apoi s-ar fi auzit, poate pentru totdeauna, ]ip`tul pesc`ru[ului.
EX PONTO NR.3, 2004
62