Nr. 3 (04) anul II / iulie-septembrie 2004 - ROMDIDAC

EX PONTO NR.3, 2004
58
Le-au crezut umplute cu aur. çns` aveau \n ele doar p`m~nt negru, gras,
„…iar \n oala cea mare erau cenu[` [i ]and`ri de oase.” – a completat
Andronic-Heraion, fiul lui Areibalis, ferindu-se s` adauge c` el recunoscuse
morm~ntul p`g~n, aidoma celui de care, de[i \mp`cat cu noua credin]`, str`bunul
s`u Dalenus dorise s` aibe parte.
„A luat oalele, chiar [i pe cea spart`, [i a plecat nu [tiu unde…”
„A luat oalele [i s-a dus ori acas`, ori la… la unde [tia el c` trebuie s` se
duc`. Dac` m` \ntreba]i, spun numai ce cred, nu ceea ce am v`zut; s-o fi dus
la cimitir, s` \ngroape iar`[i ce era de \ngropat.” (Muncitorul Alexandros)
„La cimitir n-a umblat. L-a[ fi v`zut sau a[ fi v`zut urma s`p`turii
proaspete.”
„Poate, le-a aruncat \n Mare.” Poate.
„Am f`cut ce am f`cut.”
Me[terul Andronic: „Ciudat mi s-a p`rut c` nu chemase preotul nici \nainte,
c~nd am \nceput treaba, nici dup` ce am g`sit oalele alea…”
Preotul Ioan: „Am aflat din auzite c` Mucaporus \[i cl`de[te o cas` nou`.
El, la mine, n-a fost s` m` roage pentru o slujb` de sfin]ire a locului, ceea ce
m-a mirat, pentru c` eu \l cunosc drept un bun enoria[… Un om respectos…”
B`tr~nul v`duv Aristeides, vecinul: „Dup` ce lucr`torii au terminat groapa
aia pentru beci, \ntr-o noapte, neav~nd somn, m-am uitat \ntr-acolo [i l-am
v`zut pe Mucaporus pe care \l cheam` [i Theophilos, sau l-a chemat \nainte,
cum umbl` a[a, ciudat, \n jurul gropii… Cum adic`, ciudat? Ciudat. ßi mai
mult timp. A[a a fost.”
Subofi]erul Maxentius [i soldatul Paulus au povestit cam acela[i lucru,
complet~ndu-[i reciproc relat`rile. La insisten]ele unora dintre lucr`tori, s-au
dus s` vad` groapa iar apoi au vrut s`-l cheme pe Glaucos. De ce pe Glaucos?
Ca marinar b`tr~n, a umblat pe toate m`rile [i prin toate ]`rmurile, a[a c` [tie
multe, ca un \nv`]at. Glaucos putea spune despre groapa aceea dac` este
sau nu „f`c`tur` blestemat`”… Glaucos era plecat, bine\n]eles, pe m`ri. Cei
doi prieteni au [tiut s` explice ]inta expresiei „f`c`tur` blestemat`”. „Sunt
grupuri de hulitori ai Domnului Dumnezeu care se ascund \n astfel de gropi
sau \n pe[teri, ca fiarele, [i se \nchin` la falusul unui taur. Ba chiar omoar`
oameni. E lucru [tiut c` nici aici, \n teritoriu, obiceiurile astea n-au disp`rut cu
totul [i…”
çntrerup]i de judec`tori, cei doi s-au cam pierdut cu firea [i [i-au \nchis
depozi]iile aproape l`ud~ndu-l pe acuzat. Ceea ce n-a produs nici o reac]ie
deosebit`; doar unul dintre judec`tori a amintit, la sf~r[it, z~mbind, de serile
cu mese stropite din bel[ug cu vin „ne\ndoit cu ap`” la care erau nelipsi]i
bunii camarazi Maxentius, Paulus [i acuzatul Mucaporus…
Preotul Ioan (mai t~rziu cu dou` m`rturisiri, foarte emo]ionat): „Mucaporus
n-a avut p`cate mari. De[i nici om cucernic n-a fost. Vina din urm` este de
ne\n]eles. Poate… nebunia... Sigur, dat fiind felul vinei, a[a cum nu s-a mai
pomenit, [i nu s-a mai pomenit nici \n lumea p`g~nilor barbari, eu nu…
Adic`…” Acela[i judec`tor subtil: „P`rintele Ioan \ncearc` s` ne spun` c`
p~n` [i \n sufletele oamenilor cinsti]i pot c`dea prad` p`catului, ba chiar
p`catului atroce. Poate ar fi bine s` discut`m, pu]in, despre leg`turile
acuzatului cu Philippos, dar nu \nainte de a sf~r[i problema… beciului care,
p~n` la urm`, s-a dovedit a nu fi un simplu beci.”
Cornelius [i apoi Longinus au avut destule de spus \n privin]a „popul`rii”
subsolului cu animale. De abia se \ncheiase acoperi[ul casei, [i primul, sesizat
de vecinii lui Mucaporus (printre care nu se mai afla Aristeides) a descins