Nr. 3 (04) anul II / iulie-septembrie 2004 - ROMDIDAC

CONST. MIU
Criza de con[tiin]` a personajului
\n romanele lui Al. Ivasiuc
A
l. Ivasiuc [i-a dorit c`r]ile ne\ncorsetate de formule canonizate, \n
contextul mai larg al prozei contemporane. De[i s-a vrut altfel, Ivasiuc e
un prozator al traseelor constante, a c`ror reluare d` unitate scriiturii
sale. Ne intereseaz`, pentru sus]inerea afirma]iei, acele secven]e care,
dincolo de individualitatea fiec`rei c`r]i, dezv`luie articula]iile ce sudeaz`
opera [i marcheaz` reluarea unor trasee, at~t \n privin]a formulei narative,
c~t [i \n privin]a tematicii: unele personaje apar \n mai multe c`r]i (b`tr~na
doamn` Dunca, martirul neamului, Grigorescu); altele apar]in aceleia[i
tipologii (Ion Marina, Dumitru Vinea, Paul Achim; Grigorescu – ace[tia
apar]in castei celor puternici), crizele de con[tiin]` ale actan]ilor-eroi
cunosc aproape acelea[i etape; spa]iul geografic favorit e Maramure[ul;
umanitatea o formeaz` mai ales intelectualitatea Ardealului de Nord
(descenden]ii familiei Dunca).
Concep]ia scriitorului despre proz` are trei aspecte:
1. Unul strict estetic, ce se v`de[te \n c`r]ile sale, \n]eleg~nd proza
ca pe o „\ntrebare constructiv` aruncat` lumii” – „O carte este o \ntrebare
activ` adresat` lumii. Este (…) o dezv`luire prin \ntrebare (…) çn c`r]ile
mele (…) sunt preocupat de raportul om-istorie \ntr-o epoc` de
excep]ional` dinamic` (…) Orice \ntrebare esen]ial` privind destinul unei
colectivit`]i [i al unui om \ntr-o colectivitate nu poate s` fie neoportun`.
(…) Din punctul de vedere al \ntreb`rilor pe care le ridic`, \mi consider
c`r]ile c`r]i politice.” 1) Deoarece o oper` literar` nu vizeaz` particularul
definitoriu pentru epoca noastr` – crede Ivasiuc – ar fi raportul dintre
destinul individului [i cel al istoriei: „Ciocnirea [i unitatea dintre destinul
colectiv [i cel individual, desemnarea destinului individual prin ac]iunea
for]elor istorice” 2) pot constitui – \n accep]iunea scriitorului – puncte de
plecare \n crearea unui roman.
Dincolo de orice canoane, \ntr-un discurs narativ, nu personajele
sau atmosfera prezint` importan]` capital`, ci „pregnan]a ideii (ce se
desprinde dup` parcurgerea instan]ei narative – n.n.) [i for]a ei de
p`trundere” 3) \n con[tiin]a publicului cititor.
EX PONTO NR.3, 2004
119