Nr. 3 (04) anul II / iulie-septembrie 2004 - ROMDIDAC

EX PONTO NR.3, 2004
136
fizic` [i nu-mi sim]eam voca]ia nici pentru una, nici pentru cealalt`, [i atunci
am ales pozi]ia de spectator. Iar dac` m-a[ fi apucat s`-mi scriu Autobiografia
– a[a cum am fost adeseori ispitit s-o fac – ea s-ar fi intitulat simplu: Visul
Cavalerului”. ßi m`rturisirea, [i substan]a c`r]ii ne determin` s` vedem \n
aceast` carte o autobiografie, singura, \n fond, de acest fel dintre scrierile lui
Pericle Martinescu. Nu intr` \n discu]ie romanul Adolescen]ii de la Bra[ov,
care este o oper` de fic]iune ce surprinde o stare de spirit a \ntregii genera]ii
de adolescen]i rom~ni de la \nceputul celui de al patrulea deceniu. P~n` a
intra \n autobiografia propriu-zis`, dialogul celor doi aduce \n prim-plan
condi]iile, caracteristicile acestui tip de scriere. Nu este acum \nt~ia dat` c~nd
se pronun]` despre memorialistic`. A[ aminti interesantul s`u articol din
Secolul 20, nr. 12 pe 1968, „Aspecte [i probleme ale literaturii memorialistice
din secolul XX”, pe care, de altfel, l-am comentat pe scurt \n cronica la Jurnal
intermitent. Visul Cavalerului este \ncheiat \n 1986, la un an dup` apari]ia
volumului Umbre pe p~nza vremii (titlu identic unei versiuni a poemului
eminescian çmp`rat [i proletar), an de maxim` teroare ceau[ist`, material`
[i moral`. Nesper~nd s`-l publice \n timpul vie]ii, dore[te ca „aceast`
convorbire a noastr`, pe care o consider testament spiritual, s` nu fie divulgat`
p~n` \n anul 2011”, adic` la centenarul scriitorului. Datoria cea mai \nalt` a
memorialistului este corectitudinea at~t fa]` de el \nsu[i, c~t [i de ceilal]i, de
lumea evocat`. Chiar de este \ncercat de „dilema” de a prezenta \nt~mpl`rile
„a[a cum au fost, sau a[a cum ar trebui ori ar fi trebuit s` fie”, ceea ce trebuie
(s.n.) s` prevaleze este adev`rul. R~nduri de dezarmant` sinceritate scrie
c~nd e vorba despre prezent: „N-am nici libertatea, nici curajul s` vorbesc,
a[a cum s-ar cuveni, despre prezent. Chiar cele ce am relatat p~n` acum au
fost adev`ruri dezv`luite numai pe jum`tate, rostite cu lac`tul la gur`, c`ci
Adev`rul \ntreg niciodat` – [i cu at~t mai pu]in ast`zi! – nu poate fi pus \n
lumin`”. Cu toate acestea, anumite r`spunsuri cel interesat le g`se[te \n
paginile de jurnal din 7 ani c~t 70, ap`rut \n 1997. Dac` pentru unii autori de
memorii finalitatea este „s` se scuze, al]ii s` se acuze, cei mai mul]i ca s` se
laude”, pentru Pericle Martinescu aceasta e proiectarea propriei con[tiin]e
pe ecranul unei istorii \ndelungate [i dramatice, c~nd nu de-a dreptul tragice.
Sinceritatea, [i pentru c` vizeaz` defectele proprii, d` o not` \n plus de
autenticitate, de credibilitate.
Tehnica dialogului nu se reduce la \ntrebare [i r`spuns, cum se \nt~mpl`
cu interviurile clasice sau cu acelea ocazionale. Autorul are [tiin]a acestui tip
de discurs, de unde nu lipsesc nici o anume tensiune, fie ea mai difuz`, \ntre
cei doi, \ntreruperi ale Alter-Ego-ului c~nd p`c`tuie[te prin exces de informa]ie,
complet`ri \n problemele de interes general, mai ales din partea acestuia din
urm`, ca [i o atitudine, a aceluia[i, ce penduleaz` \ntre aprecierile critice,
chiar r`uvoitoare, [i stimularea dest`inuirilor etc. Urm~nd firul evenimentelor,
anumite personaje sunt abandonate pentru ca s` se revin` la ele. Se vede c`
de[i convorbirea pare rezultatul unei unice, ample respira]ii, ea este bine
g~ndit` \n toate articula]iile. C~teva perioade marcheaz` existen]a celor
[aptezeci [i cinci de ani (\n prezent, decan de v~rst` al ob[tei noastre, a
intrat \n cel de al 94-lea an).
Sunt prezentate principalele etape ale vie]ii, fiecare dintre ele marc~ndu-i
hot`r~tor existen]a ori, cum spune scriitorul \nsu[i, „aventura existen]ial`”. S-a
n`scut \n Vii[oara, un toponim poetic purtat de peste dou`zeci de localit`]i
rom~ne[ti ([i ajuns celebru prin Sadoveanu), sat aflat \n mijlocul Dobrogei.
Un mic poem \n proz` \i \nchin` acestui topos, al`tur~ndu-se, astfel, lui Arghezi,