Nr. 3 (04) anul II / iulie-septembrie 2004 - ROMDIDAC

prin moarte, interiorul \ncapsuleaz` semnificativ exteriorul, organiz~nd „o lume
pe dos”, \n care lucrurile nu sunt \ntotdeauna ceea ce arat` c` sunt, ci mai
cur~nd desemneaz` o existen]` subiacent`, un „dincolo” imposibil de negat.
Trecerea ritual` este perceput` \n primul r~nd ca esen]ializare, ca
dematerializare a formelor de con]inuturile corespunz`toare („vede contururi”,
se spune \n poemul „I se stric` de tot c`ut`tura, ochii \i fug \n fundul capului”).
çn paralel cu acest proces, se instituie deopotriv` o esen]ializare a discursului,
o reducere fundamental` la form`, \n a[a fel \nc~t, de[i poeziile sunt turnate
\n versuri albe, inegale, dau impresia constr~ngerii formale. Sensurile par
\ncorsetate \n structuri fixe (probabil la aceast` perspectiv` contribuie [i
\nl`n]uirea paratextelor semnificante), de unde sugestivitatea sporit` a textelor.
Exist`, a[adar, \nc` un paradox \n volumul lui Liviu Ioan Stoiciu, care \ntoarce
mecanismele \ntoarse, spre a ob]ine noi efecte poetice.
La un moment dat, \ntregul parcurs liric (\n special cel din „Cartea \nt~i”)
poate fi asimilat procesiunii ini]iatice din Bardo Thodol („Cartea tibetan` a
mor]ilor”), \n care sufletul tocmai ie[it din trup trebuie s` recunoasc`
aparen]ele, s` disting` V`lul Mayei de esen]a cosmic` ascuns`, „camuflat`”.
Numai \n urma acestei probe, spiritul defunctului se va \ndrepta c`tre
Shambala, c`tre patria originar`, sau va c`uta un nou trup \n care, re\ncarnat,
va continua lan]ul karmic. Aceast` dialectic` complex` a g~ndirii hinduse
este sensibil transfigurat` \n ciclul lui Liviu Ioan Stoiciu, sub forma amestec`rii
cu elementele tradi]iei foclorice rom~ne[ti. Totu[i, \n textura poemelor, subzist`
anumite structuri care amintesc vizibil de Bardo Thodol – „«Sunt mort sau
nu?» Nu poate s`-[i dea seama” (este un alt titlu); atmosfera deseori mistic`;
senza]ia permanent` a unui dincolo al semnifica]iilor.
Din confruntarea pluralit`]ii discursurilor ia na[tere tonul ironic, tipic
postmodernist, care poate fi identificat [i \n Poemul animal (Ed. C`l`uza,
2000). çn acest volum se pune \n primul r~nd problema condi]iei Creatorului
(de texte) care, \n poemele sale, \[i demasc` ironic mecanismele autotelice,
\ntr-un continuu proces de creare/re-creare a sensurilor poetice. Poetul se
constituie ca o replic` str~mb`, aleatorie a divinului, \n sensul c` doar „a
ascu]it [i / a f`cut g`uri la / stiloul abandonat de Dumnezeu”, nu a creat
propriu-zis, ci doar a mimat actul genezic esen]ial. Astfel, cuv~ntul poetic \[i
pierde echivalen]ele subtile cu Logosul originar, actul scriptural devenind unul
impus, iar scriitura desf`[ur~ndu-se cu „program”, dup` reguli prestabilite,
urm~nd indica]iile auctoriale ale unei supra-con[tiin]e poetice, impersonale:
„tr~mbi]a / ne cheam` iar la masa de scris, la \nt~lnire. La Turnul Babel”.
Aceste considera]ii devin sugestive \n analiza poemelor din mai noul volum
La plecare. Con[tiin]a care se observ` de undeva din col]ul camerei, vorbind
despre sine la persoana a treia, poate fi o ipostaz` a Scriptorului izolat \n
„turnul s`u de filde[”, \nregistr~nd lucid, rece, disec]ia pe viu a spiritului s`u,
moartea acestuia ca urmare a \nchiderii ermetice \n Oper`. Creatorul acaparat
de crea]ia sa, procesul dizolv`rii fiin]ei de suflet [i carne \n opera de h~rtie, ar
indica un alt palier interpretativ.
Tot \n Poemul animal, oralitatea poemelor amalgameaz` ordinea fireasc`
a inser]iilor dialogice, contur~nd \n mod aparent un monolog interior [i f`c~nd
dificil` diferen]ierea actan]ilor participan]i la actul comunica]ional: „... Eu, /
v~ntoas`? Tu. Din / punct de vedere gramatical. ç]i ar`]i din]ii. Eu, care am
f`cut drumul / cruci[, stoars` de vlag`! S` / chibzuim. Scrii de la dreapta la
st~nga? Scrii / cu st~nga? Scriu ne\nfr~nat` cu / moartea \n g~t”. çn acest
sens, persoanele poetice („vocile”) se suprapun palimpsestic, iar fenomenul
EX PONTO NR.3, 2004
141