Nr. 3 (04) anul II / iulie-septembrie 2004 - ROMDIDAC

EX PONTO NR.3, 2004
120
2. Cel de-al doilea aspect se refer` la obsesiile lui Ivasiuc legate de
mecanismul puterii.
Declar~ndu-se adeptul romanului politic, \ntr-un interviu consemnat de
Constantin Coroiu \n Convorbiri literare (nr.8/1976, p. 3), Ivasiuc \[i
argumenteaz` punctul de vedere – politica ne define[te destinele: „Toate
romanele sunt sociale. Politica este \ns` terenul rela]iilor de putere. Ceea ce
ar reprezenta pentru alte epoci banul, pentru epoca noastr` este puterea. çn
societatea contemporan` nu banii sunt puterea, dar puterea este principalul
motor al mobilit`]ii sociale. (…) Eu voi spune c` scriu romane politice (…)
care se ocup` cu puterea…”.
Proz` valoroas` e aceea care contest` arbitrarul, care dep`[e[te ego-ul
individual al creatorului [i cel colectiv, al unei genera]ii circumscrise temporal
[i spa]ial, ajung~nd p~n` la exprimarea supra-ego-ului umanit`]ii. „Nu vom
avea niciodat` o literatur` social` [i politic`, dec~t \n m`sura \n care aceasta
va fi rezultatul unei obsesii.” 4)
A[a cum remarca Nicolae Manolescu \ntr-un articol intitulat Polemic` [i
cultur` (Rom~nia literar`, nr. 39/1974, p. 9), Al. Ivasiuc \n]elege literatura ca
manifestare a unui proces istoric, \nainte de a o privi prin prisma valorii
individuale. „Personajele sau ac]iunile reflect` rela]ii de clas`, contradic]ii
sociale. Nimic vulgarizator, fiindc` \n aceste cazuri nu istoria explic` arta, ci
arta explic` istoria.”
Aduc~nd \n discu]ie caracteristicile modernismului \n art`, Ivasiuc
sesizeaz` c` una din tr`s`turile lui definitorii e „accentuarea misterului, a
unui aer enigmatic care nu a lipsit niciodat` operei de art`, \ns` a avut accente
[i propor]ii deosebite de la epoc` la epoc`.” 5) Acest „aer enigmatic” \l g`sim
[i \n proza lui Ivasiuc, r`zb`t~nd chiar din primul s`u roman, Vestibul. çn
cele ce urmeaz`, vom face referiri la aerul enigmatic de care vorbea prozatorul,
aduc~nd \n discu]ie dou` secven]e din romanul men]ionat.
Cea dint~i e prilejuit` de hot`r~rea unui superior ierarhic doctorului Ilea
de a pansa [i de a trimite \napoi, pe front, pe cei care se sim]eau \nc` \n stare
s` o fac`. Acest ofi]er ia o hot`r~re – ce-i drept extrem` – dar ea \i las` totu[i
doctorului posibilitatea de a decide. Fascinat de voin]a superiorului s`u,
doctorul Ilea expediaz` \napoi, \n focul luptelor, solda]i [i ofi]eri r`ni]i, pansa]i
doar superficial. Totu[i, retragerea are loc, dovedind c` asprimea acelui ofi]er
fusese superflu`. çn noaptea urm`toare, doctorul Ilea are o criz` de con[tiin]`:
\l obsedeaz` figura unui ofi]er r`nit, care protestase \mpotriva triajului
doctorului, ce-l obliga s` se \ntoarc` \n prima linie. çn aceast` situa]ie ambigu`,
se disting dou` aspecte ce-l vizeaz` pe Ilea \n aceea[i m`sur`: a) caracterul
obiectiv – lipsa de r`spundere provenit` din ordinul superiorului; b) caracterul
subiectiv – responsabilitatea doctorului provine din faptul c` „r`ni]ii u[or” [i
„cazurile grave” nu erau riguros departajate. Prin urmare, acest caracter bipolar
obiectiv- subiectiv creeaz` o situa]ie de ambiguitate moral`. Criza moral` a
doctorului Ilea apare \n momentul c~nd \ntreaga situa]ie se relev` a fi inutil`.
Autoanaliza reac]iei subiective de ap`rare a doctorului, care nu poate accepta
nici s` fie la[, dar nici s` fie sadic cu r`ni]ii, e demn` de a fi re]inut`. Onestitatea
doctorului Ilea se face resim]it`: el recunoa[te c` \ntr-o asemenea situa]ie
ambigu` nu a avut totu[i un comportament irepro[abil, nici m`car \n
conformitate cu etica profesional`.
Cea de-a doua secven]` este scena \n care doctorul Ilea e chemat \n
miez de noapte la jandarmeria local`, spre a reanima un comunist ce fusese
supus torturilor. Ca om \n alb, evident c`-[i face datoria, dar i se ordon` s`