Nr. 3 (04) anul II / iulie-septembrie 2004 - ROMDIDAC

Materiei eminesciene, vis`toare de forme perfecte, \i corespunde antimateria
cior`nian`, mirat` total de vis. Tot astfel dreptei cumpene a autorului
Fragmentariului i se opune ne-dreapt` des-cump`nire anti-ontologic` [i antideontologic`,
s` zicem a[a, a autorului Demiurgului cel r`u.
Fenomenologiei spiritului, bazat` eminescian pe complexul de euri, i se
opune o anti-fenomenologie a anti-spiritului, „axat`” cioranian pe c`derile [i
pr`bu[irile eului care este un non-eu.
Tabloul diferen]elor se nuan]eaz` \n Pe culmile disper`rii \n care
metareferen]ialul eminescian e at~t de v`dit, \nc~t proiec]iile asimptotice se
dau \n spectacol. Temele poetului devin metateme, iar miturile miteme, c`ci
autorul pune \n complexele de rela]ii desf`[urate sugestiile celei dint~i.
Vom observa c` se merge pe dilematic, pe problematic, pe contradictoriu,
urm`rindu-se separarea lor categoric`, absolut` [i neantizarea elementelor
pozitive: eul [i lumea, via]a [i moartea, extazul [i vidul (nirvana), bucuria [i
triste]ea, spiritualitatea [i materialitatea (corporalitatea), singur`tatea
individual` [i singur`tatea cosmic`, eternitatea [i morala, momentul [i
eternitatea, entuziasmul [i iubirea, lumina [i \ntunericul, finitul [i infinitul,
banalitatea [i transfigurarea, magia [i fatalitatea.
Eul se opune total lumii. („Eu \ns`, nu m` voi schimba niciodat` dup`
aceast` lume”), dup` cum ira]ionalul contrasteaz` cu ra]ionalul, impun~ndu-se
ca dinamism orb ce nu se supune ierarhiei valorice [i ca realitate \n care
tr`im naivi, mul]umi]i [i echilibra]i. Via]a nu are nici un sens din cauza unei
atari lucr`ri a ra]ionalului; ea este ira]ional` \n esen]a ei, oferindu-ne totu[i o
posibilitate de salvare prin experien]a naiv` ce ne-o stimuleaz`.
Astfel autorul duce totul la extreme, la limite, iar acestea neantizeaz`,
scufund` \n pr`pastie, \n nonsens.
Deci, ar trebui \nfruntate acestea sub impulsul visului de lumin`. Cioran
preia astfel literal metafora din At~t de fraged`: „C` te-am z`rit e a mea vin`
/ ßi vecinic n-o s` mi-o mai iert / Sf~r[i-voi visul de lumin` / - ¥in~ndu-mi
dreapta \n de[ert”. ßi bine\n]eles preia [i marea tem` existen]ial` a limitelor,
at~t de frecvent` la autorul lui Memento mori: „A[ vrea \ns` o baie de lumin`
cald`, care s` r`sar` din mine [i s` transfigureze lumea, o baie care s` nu
semene \ncord`rii din extaz, ci s` p`streze un calm de eternitate luminoas`.
Departe de concentrarea extazului, ea s` se asemene cu u[urin]` gra]iei [i
cu c`ldura z~mbetului. çntreaga lume s` pluteasc` \n acest vis de lumin`
(subl.n. – M.C.), \n aceast` \nc~ntare de transparen]` [i imaterialitate. S` nu
mai existe obstacol [i materie, form` [i margini. ßi \ntr-un asemenea cadru
s` mor de lumin`” (cap. Presentimentul nebuniei).
A[a cum totul urc` progresiv pe o antiscar` a negativit`]ii neantizatoare,
baia de lumin` se preschimb` repede \n baia de foc, care nu e dec~t o
metafraz` a arderii pe propriul rug din Od` (\n metru antic). G`sim \ntreaga
mitem` eminescian` a mistuirii \n propriile fl`c`ri: „A sim]i \n toat` fiin]a ta o
ardere intens` [i o c`ldur` total`, a sim]i cum cresc fl`c`rile \n tine [i te
cuprind ca \ntr-un infern, a fi tu \nsu]i un fulger [i o sc~nteiere, iat` ceea ce
\nseamn` o baie de foc. Ca \n orice baie se realizeaz` o purificare, o cur`]ire
de elemente care pot anula p~n` [i existen]a. Valurile de c`ldur` [i fl`c`rile
care se ridic` nu ard ele s~mburele existen]ei, nu consum` din via]`, nu
reduc elanul la o pur` aspira]ie, r`pindu-i caracterul s`u imperialist?” Prin
ardere se ob]ine r~vnita imaterialitate asem`n`toare cu dansul fl`c`rilor, dar
[i senza]ia iluziei, visului, senza]ie urmat` de una final`, paradoxal` [i ciudat`
a prefacerii \n cenu[`: „Atunci c~nd fl`c`rile l`untrice au ars tot din tine, c~nd
EX PONTO NR.3, 2004
117