Nr. 3 (04) anul II / iulie-septembrie 2004 - ROMDIDAC

Mircea Nedelciu poate fi considerat – prin prolificitate [i prin valoarea
operei sale, \n care se reg`sesc majoritatea caracteristicilor specifice textelor
„paradigmei optzeciste” – drept cel mai important prozator al genera]iei sale.
A[a cum observa Mircea C`rt`rescu, el „se identific`, practic, cu optzecismul
prozaistic” (Postmodernismul rom~nesc, Editura Humanitas, 1999, p. 412).
Dar care este pozi]ia lui Mircea Nedelciu \n cadrul genera]iei sale [i \n
cadrul c~mpului literar rom~nesc \n general?
Mircea C`rt`rescu remarca un „microrealism textual” (op. cit., p. 408) \n
cazul prozei „desantiste”; astfel, „optzecismul” prozaistic ar oscila \ntre doi
„versan]i”, unul „(micro)realist” (opus „macrorealismului” romanelor politice)
[i altul „(meta)textualist” (autoreferen]ial), care foarte rar „s-au echilibrat \n
opera vreunui autor” (idem, p. 409).
çntr-adev`r, \ntreaga proz` „optzecist`” pare a oscila permanent \ntre doi
poli (este, am putea spune, bipolarizat`): cel „(micro)realist” [i cel
„(meta)textualist”. Ca exemplu, poate Sorin Preda (cu ale sale Povestiri
terminate \nainte de a \ncepe, volum de debut ap`rut la Cartea Rom~neasc`
\n 1981) este cel care se apropie cel mai mult de primul pol, iar Gheorghe
Iova (cu debutul s`u Texteiova, publicat de abia \n 1992 la aceea[i editur`,
dar incluz~nd proze mult mai vechi, care n-au putut ap`rea \nainte de 1990)
de cel de-al doilea. çn schimb, proza cea mai interesant` o dau scriitorii care
\mbin` cele dou` tendin]e, iar Mircea Nedelciu se num`r` printre ace[tia.
çn plus, dac` „extremi[tii” se \ncadreaz` mai degrab` \n (hiper)realism,
respectiv \n (tardo)modernism, „promisiunile postmodernismului” (Mihaela
Ursa) le reg`sim \n textele prozatorilor „de centru”. Metafora implicit` folosit`
de Mircea C`rt`rescu, aceea a muntelui cu doi versan]i, sugereaz` aceea[i
interpretare: v~rful va r`m~ne mereu la mijloc.
Scriitorul Mircea Nedelciu este un Ianus postmodern, un prozator cu dou`
fe]e: una \ndreptat` spre text, ale c`rui mecanisme sunt permanent
deconspirate [i astfel contestate, iar cealalt` – spre lumea din jurul s`u, care
este \nregistrat` „\n priz` direct`”, cu fidelitatea unei videocamere [i reprodus`
\n acela[i text \n care Autorul \[i atribuie, ironic, ambi]ii demiurgice, pentru
c`, nu-i a[a, „dincolo de text nu exist` nimic”. Spre deosebire de adev`ra]ii
autori „textuali[ti” ai genera]iei sale (Gheorghe Iova exceleaz` aici, cum am
precizat anterior), el prive[te \n acela[i timp [i lumea, [i textul; cele dou`
no]iuni nu se confund`, ca \n cazul colegilor s`i care privesc lumea prin text.
Sau, folosind metaforismul platonician, Nedelciu scrie texte de gradul \nt~i,
pe c~nd textele lui Iova sunt de gradul al doilea, texte ale altor (pre)texte
despre lume.
C` Mircea Nedelciu este un scriitor postmodernist nu este dificil de
demonstrat. Dac` analiz`m textele sale, putem descoperi \n ele toate cele
unsprezece caracteristici pe care teoreticianul american Ihab Hassan le
atribuie postmodernismului (apud C`rt`rescu, op. cit., pp. 94-104):
„indeterminarea” (\n numeroasele proze cu final deschis), „fragmentarea” (\n
marea majoritate a textelor), „decanonizarea” (vezi, de exemplu, Povestea
pove[tilor gen. ’80, replic` la povestirea „corosiv`” a lui Ion Creang`, considerat
„cel mai coios dintre povestitorii limbii rom~ne”), „lipsa-de-ad~ncime”
(recurentele jocuri cu naratori), „ne(re)prezentabilul” (textul men]ionat anterior
este reprezentativ [i pentru aceast` tr`s`tur`), „ironia” (extrem de frecvent`,
un bun exemplu fiind vocea auctorial` de la „subsolul” paginii, replic` ironic`
a aceleia din romanele „serioase”, precum cele camilpetresciene),
„hibridizarea” (cazul „baladelor” din volumul Efectul de ecou controlat),
EX PONTO NR.3, 2004
127