Nr. 3 (04) anul II / iulie-septembrie 2004 - ROMDIDAC

EX PONTO NR.3, 2004
46
le ascult`; unul dintre ei a scris o c`r]ulie \n care a notat vorb` cu vorb` ce-[i
spuneau ele, [i pretinde c` a inventat totul; s` nu-l crezi.
Acolo mi-a venit ideea c` mi-a[ putea totu[i duce opera la bun sf~r[it. ßtii
c` am vrut s-o sf`r~m, sau s-o expun neterminat`; ar fi fost un ropot de
aplauze entuziaste, ca atunci c~nd Smirrhos [i-a expus Afrodita lui f`r` bra]e.
Au aruncat-o apoi \n mare ca pe o ofrand`; dar eu cred c` bra]ele n-a fost \n
stare s` le sculpteze [i de aceea a ie[it a[a ciung` (n-ar fi f`cut la fel [i
acum?
ßtii desigur c` ni[te str`ini au pescuit-o mai apoi [i au expus-o \n ]ara lor,
unde e acum la loc de cinste. Dar de la \nceput to]i au s`rit admirativi; n-ar fi
f`cut la fel [i acum? ßtii bine c` singura lor grij` e s` nu par` demoda]i, [i
cum la mod` era opera brut`... Ei vor cu orice pre] s` fie la mod` [i, mai ales,
s` nu par` imbecili... De aceea urmeaz` orbe[te pe critici [i le sorb cuvintele,
ne\nchipuindu-[i c` nici aceia nu sunt mai breji, [i \i urmeaz` ca o turm`
docil`. Fereasc` Zeus pe artistul dispre]uit de critici! De aceea sunt rezerva]i
c~t timp criticii nu [i-au spus cuv~ntul; \]i aminte[ti cocktailul dat \n cinstea
mea c~nd am expus pe „Zeus [i Leda”? S-au ab]inut s` o critice, de[i... beat...
mi-a spus unul din ei c` nu \n]elege... ori e el prost ori sunt eu nebun... [i una
[i alta i-am r`spuns eu, isc`lind un carnet de autografe. Eram deja celebru [i
nu \mi p`sa, sau m` amuzam; dar dac` a[ fi fost atunci un t~n`r artist...
Dar chiar [i a[a am mai avut surprize: am citit \ntr-un ziar de ieri c`
Pygmalion a devenit realist la b`tr~ne]e (era vorba, fire[te, de Galateea). Ca
de obicei, n-au \n]eles nimic. Spun unii c` m-a molipsit noua art` realist`, de
c~nd s-a amestecat \n treaba asta politica, [i condamnarea mea ideologic`,
de[i a trecut ceva timp de atunci... Atunci la anchet` (sunt vreo dou`zeci de
ani; abia terminasem bra]ul drept al statuii [i nu [tiam \nc` ce va ie[i) m-au
acuzat c` fac o art` \mpotriva poporului, reac]ionar`. Am t`cut dup` obiceiul
meu; ce puteam zice? B`tr~nelul acela era un om cumsecade; cultivase toat`
via]a m`slini, iar dintre filosofi \l cuno[tea doar pe Aristotel, vag, dintr-o edi]ie
popular`. C~nd s-a trezit anchetator public a chemat la el pe to]i arti[tii ([i pe
mine bine\n]eles) [i ne-a zis: Domnilor, arta f`r` fond [i arta f`r` form` sunt
acela[i lucru. Trebuie s` face]i o art` nou`; dar el vorbea de fapt de cea
veche, pe care o \n]elegea el.
åsta a fost unul dintre motivele pentru care am socotit c` e mai prudent
s` renun] la sferele [i la cilindrii mei; un altul era c` m` plictisisem eu \nsu[i...
Mai t~rziu, la Byblos [i la Sidon erau \n colec]ii particulare; dar eu nu mai
puteam expune nimic. E drept c` pe atunci lucram; Galateea m` absorbise
cu totul. Se spunea: Pygmalion a devenit \n sf~r[it artist, lucreaz` la o oper`
de art`. Mi-au dat un premiu na]ional; asta m-a m`gulit, orgolios cum sunt,
dar nu m-a ab`tut din drum. Odat` am fost chemat [i mi s-a pus \ntrebarea:
Ei, Pygmalion, c~nd vei expune Opera? Nu le-am r`spuns; ar fi descoperit c`
r`m`sesem de fapt credincios Formei, [i nu mi-a[ mai fi putut termina statuia.
çn vremea asta ne \nt~lneam uneori (\]i aminte[ti serile pe prispa \nconjurat`
de m`slini? C`utam Paradisul, Paphos, [i numai tu ai fost norocos; l-ai g`sit
\n locul meu).
C~nd am fost la Esculapeionul din Olimpia mi s-a \nt~mplat ceva amuzant
[i curios. Pe drum am \nt~lnit un teatru ambulant. Era un anume Rhodopes
care, pe l~ng` ni[te comedii de’ale lui Aristofan (fie vorba \ntre noi, jucate
f`r` haz), juca [i o scenet` \n care, ce crezi Paphos? era vorba de mine [i de
Galateea. Pe atunci, de[i aproape terminat`, era \nc` o statuie; dar ei o ar`tau
vie. Era cam b`tr~n` [i fardat` cum Galateea nu va fi niciodat`, credeam eu