Nr. 3 (04) anul II / iulie-septembrie 2004 - ROMDIDAC

EX PONTO NR.3, 2004
ceruri prea t~rziu / ßi-am \n]eles c` nu mai pleci, r`m~i” (çntre hotare).
Emilia Dabu se bucur` de privilegiul respira]iei dintre dou` r`ni. Via]a
\ns`[i e, ca [i la Blaga, o mare [i voluptuoas` trecere, la capetele c`reia se
afl` paradisul copil`riei, respectiv cel al contopirii cu lumina ocrotitoare a
unui dincolo z`mislitor etern de speran]e. (v. T`r~mul trecerii, Memoria nop]ii,
Cei [apte \mp`ra]i etc.). Acest dincolo e identificabil cu patria poeziei, ori cu
un anotimp al cuvintelor prin care „Dumnezeu a \ng`duit / Poemelor s` fie
ardere”, sau „cu un t`r~m al marilor ninsori”. Poeta crede \n virtu]ile terapeutice
ale poeziei, sinonim` cu cheia de descuiat poarta timpului f`r` margini: „Mun]ii
nen`scu]i la picioarele clipei / Str`lucitori vegheau Poarta Timpului / Azi
Dumnezeu pretutindeni / Primii pa[i \n ¥ara Bucuriei / Adierea zborului peste
zbaterea / Firului de iarb` / Eternitatea viitoare / Ca o f`clie peste Rena[terea
/ Universal`” (Poarta Timpului).
Iar dac` poezia e acest miraculos instrument de accedere la infinit [i
nemurire, iubirea este u[a pe care Dumnezeu a l`sat-o deschis` pretutindeni
(v. Rug`). Poetul e, \n acest caz, ap`r`torul marilor mistere [i, ca s` renasc`
plenitudinal, el trebuie s` nu-[i cru]e arderea sau s` lase, cu alte cuvinte,
for]a contrariilor s`-[i des`v~r[easc` lucrarea mistuitoare: „Iubirea-i pacea
generoas` / Dar e [i foc e [i urgie / ßi nepermis e de frumoas`, triste]e, tain`,
ve[nicie / Iubirea-i ploaie roditoare [i disperare [i-nviere / Este [i mugur ars
de soare, comoar` nins` [i durere / Iubirea vine-n prag de toamn` [i bl~nd la
orice u[` bate / Ea ne adun`, ne destram`, e numai zbor [i libertate” (Tain`
[i durere).
Dragostea e privit` ca lamur` a firii, chintesen]` [i flac`r` a crea]iei ce va
supravie]ui peste timp: „Din tot ce-a fost r`m~ne doar iubirea / ßi bucuria
simpl` de-a crea” (Peste timp).
Emilia Dabu r`m~ne cantonat` \ntr-un areal al purit`]ii [i-[i tr`ie[te cu
bucurie rar` clipa de acum pentru c` \n ea se revars` ve[nicia chiar dac`
„anii dau \n sear`” [i toamna \[i insinueaz` fiorii cosmici \n sufletul poetei
ninsorilor echival~nd frumos tot at~tea iert`ri. Nostalgia copil`riei, a casei [i
a satului natal antreneaz` [i poten]eaz` al]i [i al]i fiori poetici [i resuscit` un
\ntreg univers ancestral fa]` de care sensibila poet` se simte datoare pentru
vigoarea versului ei t`m`duitor: „G~ndi]i-v` la mine c~nd vi se face dor / S`
fiu iar s`rb`toare mi-e totu[i mai u[or / Uitat` \n secunde ce-n univers cre[tea
/ Priveam cum totu[i marea din ceruri se n`[tea / ßi-n iarna fermecat`
ninsoarea ocrotind / G~ndi]i-v` la mine c~t \nca v` colind / ßi v-am adus \n
dar din dep`rt`ri de stea / Clipa \n care lesne speran]a revenea” (G~ndi]i-v`
la mine).
Emilia Dabu [tie valoarea cuv~ntului, ca [i a stilului incantatoriu ce nu
func]ioneaz` niciodat` \n gol: „Vine noaptea prin oglinzi / Eu te ap`r tu m`
vinzi / ßi nu am ce s`-]i mai d`rui / Peste clipa mea te n`rui / Visul t`u pierdut
\n zare / ßi speran]a trec`toare / Floarea \nflorind pe ram / Jum`tatea ta de
geam / De-i t~rziu sau prea devreme / Eu z~mbind, te-ascund \n semne”
(R`zvr`tire).
Cheia eternit`]ii e cartea unei poete ce se las` tr`it` de poezie. Cineva,
de undeva de sus, i-o dicteaz` \n vis, precum profe]ilor de alt`dat` (v.
Oglindire). Emilia Dabu e, prin urmare, demn` de tot interesul criticii [i al
cititorilor.
148