Nr. 3 (04) anul II / iulie-septembrie 2004 - ROMDIDAC

EX PONTO NR.3, 2004
c` acest lucru \l [tii de la acuzat?” F~st~ceal`. „Da.” „Bine. Ne intereseaz`
mai pu]in pove[tile acuzatului. Sunt pove[ti dintr-un trecut apus, spre binele
nostru. Ceva semnificativ nu-]i aminte[ti?” Valentinianus, rec`p`t~ndu-[i
\ncrederea \n sine, mul]umit c` „ceva” g`sise: „Mucaporus colec]iona cruci…
(reac]ie de uimire \n asisten]`) …cruci din cele g`site \n inimile de cerbi.
Trebuie s` [ti]i c` unii cerbi mari [i b`tr~ni poart` \n inimi cruci de piatr`.
…Vechiul preot Bretanion, c~nd l-am \ntrebat, nu mi-a r`spuns dac` asta e
un semn benefic sau dimpotriv`… Mucaporus colec]iona astfel de cruci. Era
bine? Era r`u?… Le ]inea pe o policioar`, l~ng` sabia cea \ncovoiat` [i coiful
de argint… Coif de argint, da… Da, am fost la el acas`. La vechea cas`. De
c~teva ori. Atunci am v`zut ce spun c` am v`zut… Dar, cu pu]in \nainte ca el,
Mucaporus, s` se mute, n-am mai v`zut crucile. Dou`sprezece erau… S` le
fi dus la casa nou`?” Un r`spuns din asisten]` (Iustinus): „Nu erau \n casa
nou`.” Valentinianus: „Nu [tiu ce s` \nsemne asta, dar m-am g~ndit c` trebuie
s` spun.”
Dup` t~n`rul de dou`zeci de ani, a vorbit b`tr~na Eliconida.
Femeii, c`reia i se pierduse [irul anilor, prip`[it` la judecat` [i tolerat`
acolo pentru c` era cuminte (\n primul r~nd t`cut`, chiar apatic`) i se n`z`rise
deodat` ceva, [i \ncepuse s` ]ipe ca un pesc`ru[ din cei mari, semn sigur c`
intra \n perioada (scurt`) de luciditate, dovedit` \n r`stimpuri, prevestite de
un ]ip`t de pesc`ru[ [i \ncheiate de altul. çn astfel de perioade Eliconida
dovedea c` nu pierduse r`stimpul scurs „ca o frunz` tremur`toare”, re]in~nd
totul \n memorie [i adormindu-le ca s` le trezeasc`, „atunci”, \n cele mai mici
am`nunte [i cu o limpezime de speriat.
Eliconida st`tuse la c`p`t~iul lui Philippos timp de cinci zile [i patru nop]i,
dubl~nd (numai prin prezen]`, poate) asisten]a Elenei, m`tu[a sau probabil
– m`tu[a muribundului veteran.
Eliconida a vorbit mult timp, uimind prin precizia [i mul]imea am`nuntelor,
prin concizia ra]ionamentelor [i prin expresivitatea descrierii c~torva momente
\nalte, iar Elena nu a f`cut dec~t s`-i adevereasc` spusele ori s` se mire de
perspicacitatea prea-bolnavei. Chinul lui Philippos i-a cutremurat pe to]i cei
prezen]i. Chinul sf~r[itului unui va[nic veteran, relatat ca \ntr-un monolog de
teatru, pe alocuri, de o nebun`… Truda spre moarte a unui erou despre care
\ntreg Ora[ul vorbea [i nu se ducea s`-l bucure nimeni cu o vorb`. Pentru c`
una din metehnele Eliconidei era c` nu dormea de c~teva decenii, b`tr~na
memorase p~n` [i gemetele scoase prin somn de Philippos, p~n` [i cuvintele
lui f`r` [ir. Philippos, delir~nd, era ba prunc g~ngav, gungurind, ba t~n`r \n
certuri cu al]ii de-o seam` pentru cine [tie ce feti[can` [i pentru privirile ei,
ba soldat-recrut ne\nv`]at, cu pic` pe cutare subofi]er, ba conduc`tor, d~nd
porunci scurte [i aspre, ba veteran care \[i aminte[te…
Judec`torii se g~ndeau s` \ntrerup` relatarea interminabil`, plin` de
nimicnicii [i ur~ciuni omene[ti ([i nu ale muribundului), f`r` ceva sf~nt \n ea,
c~nd s-a auzit din nou strig`tul de pesc`ru[. Numai c` Eliconida nu s-a pr`bu[it
\n iner]ia ei obi[nuit`.
B`tr~na a rostit o fraz`: „A[a a strigat Philippos la apari]ia çngerului Mor]ii
[i apoi l-a chemat pe Mavrokephalos la c`p`t~i.” çn t`cerea parc` mai \mpietrit`
a asisten]ei, a urmat \nc` o fraz`: „çngerul Mor]ii i l-a cerut pe Mavrokephalos,
iar el mi l-a cerut mie.” Alta: „Am \n]eles ce vroia, dar nu puteam s`-l ajut; din
ce parte a Lumii s`-l chem pe Mavrokephalos?” ßi un [ir de cuvinte poate
f`r` leg`tur` (ale veteranului aflat sub privirile mor]ii sau chiar ale nebunei):
60