Nr. 3 (04) anul II / iulie-septembrie 2004 - ROMDIDAC

„Muca… s` nu ui]i… e o datorie… credin]a… o sabie… credin]a… a uita…
blestem…”
¥ip`tul pesc`ru[ului.
Eliconida a fost scoas` f`r` greutate din proces.
Pe c~nd b`tr~na f`r` ani era condus`-t~r~t` de tinerii solda]i, cineva a
spus r`spicat [i suficient de tare, acoperind rumoarea incintei: „Eliconida a
fost doica lui Mucaporus iar \nainte de asta, a lui Philippos.”
Se \nserase. Judec`torii, \n]eleg~nd c` rataser` exemplul-lec]ie \n acel
proces, se hot`r~r` s`-l \ncheie. De[i unii martori-cheie, audia]i la \nceput,
au cerut s` vorbeasc` din nou, motiv~nd c` \[i aduseser` aminte de alte [i
alte am`nunte „importante”, nu li s-a mai permis dec~t unora (lui Nicandros,
lui Iustinianus, lui Geron, lui Macrobius [i celor doi solda]i din garnizoan`) s`
ia cuv~ntul, apoi judec`torii au prezentat faptele unind adev`rurile din spusele
tuturor martorilor.
çn urm` cu aproape un an, acuzatul Mucaporus, („…din motive
necunoscute nou`, de[i faptele urm`toare ar fi trebuit s` ne lumineze!”) a
construit o cas` cu beci [i dou` \nc`peri. Dup` raidul barbar \n care a c`zut
grav r`nit Philippos, un cunoscut al acuzatului, acesta, nu se [tie cum,
(„…probabil prinz~ndu-i \n step`, cu la]uri; treab` complicat` la care trebuie
s`-l fi ajutat ]`ranii…”) ni[te lupi [i ni[te vulturi, i-a \nchis \n beci [i \n odaia
cea mic`, desigur \nfomet~ndu-i. Lipsa fermit`]ii „…unor militari” a f`cut ca
„problema c~inilor” s` nu capete importan]` [i, deci, rezolvare imediat`, ca [i
problema vulturilor. Totu[i, trebuie recunoscut c` o interven]ie oficial` imediat`
ar fi avut pu]ine [anse s` curme p`catul acuzatului \nc` \nainte ca el s` fie
f`ptuit \ntrutotul. Dup` \nmorm~ntarea lui Philippos, acuzatul Mucaporus s-a
strecurat \n cimitir [i a furat cadavrul, poate mituind paznicii [i santinelele. A
dus cadavrul \n casa cea blestemat`, a[tern~ndu-l pe un soi de n`s`lie din
mijlocul primei camere. Apoi l-a m`cel`rit a[a cum m`cel`re[te casapul vita,
d~nd oasele, carnea [i parte din m`runtaie: lupilor, iar m`runtaiele r`mase [i
craniul: vulturilor. L-au v`zut, prin ferestrele cu z`brele, destui martori. Doar
c` [i el, Mucaporus, i-a v`zut [i a \n]eles ce urmeaz` s` se petreac`. A
ac]ionat aproape stupid, \ncerc~nd s` scape de animalele incriminante. Drept
pentru care a prins [i le-a legat (lupi [i vulturi), le-a v~r~t \n saci din aceia
folosi]i de zidari [i le-a \nc`rcat \ntr-o cotig` tras` de doi cat~ri cu n`rile
acoperite [i \n urechile c`rora v~r~se cear` de albine. Pentru c` martorii,
\ngrozi]i („…\ngrozi]i, chiar paraliza]i de groaz`, da…”) au \nt~rziat s` cheme
solda]ii, Mucaporus a putut trece de zidurile de incint` nestingherit, profit~nd
de naivitatea total condamnabil` a noilor santinele [i dep`rt~ndu-se suficient
pe drumul spre Apus. Grupa comandat` de Maximinus l-a prins pe acuzat
dincolo de movile, tocmai c~nd elibera jivinele. Singur \mpotriva a [ase b`rba]i
zdraveni, din cei mai destoinici ai garnizoanei, Mucaporus a rezistat, cu arma
\n m~n`, suficient timp ca acei patru lupi [i trei vulturi s` fug` sau s`-[i ia
zborul, dup` care acuzatul s-a predat, probabil fiind mul]umit c` animalele nu
mai pot fi folosite \n sprijinul acuz`rii. La desele \ntreb`ri care i-au fost puse
(mai ales despre motivul pe care l-a avut ca s`-[i hr`neasc` fiarele cu st~rvul
unui om) Mucaporus a r`spuns invariabil: „Am f`cut ce am f`cut.” Astfel,
Theophilos zis Mavrokephalos a fost condamnat la…
A doua zi, pe la pr~nz, lumea \nghesuit` de lume se str~nsese, \n ciuda
ploii m`runte, s` vad` pedepsirea lui Theophilos zis Mavrokephalos, pe
numele lui p`g~n Mucaporus. ßi a v`zut ceea ce-[i dorea s` vad`, dar nu [i
\n felul cum credea c` va vedea.
EX PONTO NR.3, 2004
61