Foto : ION CUCU - Revista HELIS

196
BALADIERUL
BALADIERUL
197
(162) (163)
D
D in câte mi se-ntâmplã nu-nþeleg
Nimic, sau eu am devenit nimic?...
Cãzut în poala ta, mã reculeg
ªi n-am putere ochii sã-i ridic.
Te-apleci, þinându-mã în braþe, dar
De unde zâmbetul mai protector
Decât lumina unui felinar
În beznã, când asupra mea cobori?
Decad, secundã cu secundã, mai
Bãtrân, mai jalnic, mai demoniac,
De se transformã într-un putregai
Cãmaºa mea cu stepe de bumbac.
Eu mã-ngrozesc de ceea ce devin,
Tu ca un sfeºnic luminezi, de crini.
Î n cârjã îºi târãºte o ruinã
Aproape arvunitã celor morþi,
Pe bani puþini sub zdreanþa unui ºorþ,
Cu sticla-n buzunar, de tescovinã,
Dar de-o-ntreb scurt: „Te-ai drãgostit vreodatã?”,
Pe loc se-ntâmplã-o tainã-n univers:
Din pãmântii se-nsenineazã verzi
Doi ochi de zeitate-ncoronatã.
Cât ai clipi renaºte-a doua oarã
Demonic sfâºiind cu dinþii-un mãr
ªi-o cotropeºte-un zâmbet în rãspãr
C-un râs cutremurând steaua polarã.
Dupã-ncruntatul „Dracul sã te ia!”,
Se-depãrteazã într-o cârjã-abia...