Foto : ION CUCU - Revista HELIS

36
BALADIERUL
BALADIERUL
37
(17)
(18)
S
S ub cerul fiecãrei zodii rele
Înfrângerea cu-arípile-o mãsor,
Paharul bându-mi, al cãderii mele
ªi al întunecimii fãrã zbor.
Sã scriu mi-e strigãtul de desperare,
Neliniºtea mã chinuie sã scriu
ªi, viu, îmi fac nãdejdi cã moartea moare
În panica voinþei de-a fi viu.
Mi-e fricã de destin dintotdeauna,
De-un rege Lear cu zdrenþele în vânt.
Cumplite-explozii una câte una
De perle-n cer, luminã pe pãmânt,
Nu se unesc în versuri ºi versete
Spre-a mã pãzi de nebunie, sete.
A
A m dat singurãtãþii-aceastã formã:
Lungi rafturi, unde povestindu-ºi veacul
Aud cum proaspãt murmurã copacul
Lângã-alt copac nu-ntr-o pãdure-enormã,
Ci-n sacra pace a bibliotecii.
O scarã-mi trebuie, sã-ajung la brazii
Lui Moise în pustiu pãzind nomazii
Cu Dumnezeu, cu mieii ºi berbecii.
Bãtrânii fagi sunt Dante-ntre luminã
ªi beznã, Shakespeare, Borges, Swift, cascada
Vuieºte ca sudoarea din Elada,
Poeþii pe galera palatinã...
Pe iarbã, jos, sub frunzele-n cãdere
Mor versurile noastre efemere.