Foto : ION CUCU - Revista HELIS

256
BALADIERUL
BALADIERUL 257
(222) (223)
A
A prinsã pânã la refuz de-un sen
/timent mult prea fierbinte pe planetã,
E-o creangã-ntr-o livadã indiscretã
Cu douã mere fãrã sutien.
Nerãbdãtor le pipãi, le sãrut,
Muºcându-le cu dinþii alchimia,
De-mi satisfac zurliu bicisnicia
Într-o luxurã de neîntrecut.
Prea ºtiu cu-ardoare amândouã, cum
Sã-ºi dãruiasã unui lacom miezul,
Când toate poftele-ºi devorã Crezul
Pervers de-nfierbântat la maximum...
Se-apleacã-o creangã-atât de roditoare,
Încât se-neacã-n proprie-atârnare...
Î mpachetez oraºul mic ºi-urât
În sclipitoare coli de celofan,
Iar funda i-o înnod pe dupã gât,
De-un roºu mãtãsos ºi nãzdrãvan.
Îþi scriu pe panglicã „Iubito pen
/tru tine” ºi mã-nec pe strãzi ca un
Alergãtor în lipsã de-oxigen,
Încã-un cuvânt de-ndrãgostit sã-þi spun...
Cu punga urc pe scãri, etajul doi,
ªi nãvãlesc în strâmtu-apartament,
Sã-ntind pe masã, numai pentru noi,
Cel mai fantast… cel mai fosforescent…
ªi un sãrut grãbeºte-te sã-mi dai
Pe-un megapolis pervertit în rai!...