Foto : ION CUCU - Revista HELIS

100
BALADIERUL
BALADIERUL 101
(81)
(82)
D
D e-o grindã spânzurat în putregaiul
Strãvechii ºuri, un cãpãtâi de lanþ
Scrâºneºte de-o nãvalã spre Bizanþ,
Sã-apuce pâinea, aurul ºi raiul.
E treaba vântului din bãrãgane
Sã-mpingã fumul de ciulini spre cer,
Când boi înfipþi în sãbii cu mâner
ªi capre fierb cumanii în cazane…
Se îmbuneazã frigul a ninsoare,
Spre sud curg nouri somnoroºi, spre sud,
De nicãieri scârþâituri se-aud
ªi cade peste lume-o-ntunecare
Cu alþi barbari de noapte pânã-n zori
Prin buruienile din viitor...
D
D e beat, nu numeresc la uºã clanþa,
Nici cheia n-o gãsesc în buzunar.
Mai bine-apãs pe sonerie, dar,
Din prag, mi-aruncã unul Sancho Panza
Verdictul: „Don Quijote nu-i acasã!”
Adicã el se plimbã, dacã vrea,
Iar eu vagabondez, aºa ceva,
ªi n-am un loc, o pernã, geam ºi-o masã.
„Te rog frumos, fii calm ºi bun, miºele,
Mã-ntorc din lume-asemeni vouã, frânt,
Acum vã prind cum faceþi mori de vânt
Din cãrþile bibliotecii mele!...”
„Aici e-o poartã de castel!” ºi, buf,
Prostu-mi trânteºte uºa cu nãduf...