Foto : ION CUCU - Revista HELIS

208
BALADIERUL
BALADIERUL
209
(174) (175)
C
C e iarbã verde, inspiratã iarbã,
De m-aº culca de-a buºilea cu ea,
Pervers ºi euforic sã mã-absoarbã
Bondarii bâzâind în cheia fa.
Când umbra mea, de rea, împinge vântul,
Melancolia crinilor inculþi
κi dã-ntr-un mod luxos consimþãmântul
Sã tacã-n oratoriul Proºti, dar mulþi.
Cum a cântat-o somptuos poetul
ªi-au tãvãlit-o hunii la asalt,
Habar nu are iarba alfabetul
Sã-l descifreze pe bãtrânul Walt.
Polen ºi zaruri aruncând la noapte,
Din lunã sã îmi cadã ºase-ºapte...
ª i-albastre stânci, ºi streaºinã albastrã,
De când a zãmislit-o Dumnezeu,
De-albastrã ce-i, apasã-asupra noastrã,
Tu, candelã-n genunchi, ºi-alãturi, eu.
Þãrm alb ºi valuri albe-albesc în soare,
Luminã-aprinsã jertfã ºi trofeu,
Ce mare magicã ºi-amarã mare,
Din greu vibrând ºi vâjâind din greu.
Arºi de pârjol ºi de vânturãtoarea
Furtunilor bãtuþi în ochi avem
Un zbor de albatroºi ºi-o împãcare-a
Mâniei Dona eis requiem...
Eu nicidecum, doar tu eºti purtãtoarea
De-ofrande sã se îmbuneze marea.