Foto : ION CUCU - Revista HELIS

242
BALADIERUL
BALADIERUL
243
(208) (209)
O
Oricât mã copleºeºte supãrarea,
Mari, geamurile-ntregului oraº
Sunt ochelarii cei mai pãtimaºi
Din câþi mi-i împrumutã întâmplarea.
Pe-o stradã luminatã, cu statuie,
Vãd cum te-aºteaptã cineva, nervos,
De se dãrâmã viaþa mea pe jos
Iar þie-þi bate inima în cuie.
Mult mai târziu, în altã zi ceþoasã,
Zãresc ºi-aud ºi simt deodatã cum
Loveºte în fereastrã un parfum
ªi-asupra mea nezgomotul apasã
C-un fel anume de nãdejde, sã-þi
Redau surâsu-ntr-un oraº mãreþ...
I
Iar pãrul tãu nervos e o grãdinã
În zori imaginând un labirint
Sculptat profund cu-agrafe de argint,
De-o agresivitate femininã.
Dã-mi voie împãciuitor sã-þi mângâi,
Ori mai degrabã-obraznic sã mã joc
Cu pletele-atârnând în stil baroc
Ca niºte snopi, de sus în jos, de frânghii.
O palmã ia-mi, sã-þi necãjeascã sânii
Cu-atât mai zvãpãiat ºi indiscret,
Cu cât ne defãimeazã-un brav poet
Cã încã nenãscuþi ne latrã câinii...
Demenþial de-ntinºi, ciorapii tãi
Vibreazã pe picior, dupã-obicei...