Foto : ION CUCU - Revista HELIS

76
BALADIERUL
BALADIERUL 77
(57)
(58)
C
C ând alb, în zori, prosopul ceþii freacã
Obrazul zilei încã somnoros,
Îmi place cum cireºul îºi dezbracã
O zdreanþã, douã, trei, din cer în jos.
Prohod solemn, cad frunzele ca niºte
Meteoriþi în flãcãri, nemiloºi,
Un gol adãugând, ºi o restriºte
De paradis cu îngerii fricoºi.
Abia îmi dau cu mult mai bine seama
Ce porþi împãrãteºti s-au sfãrâmat,
Abandonându-ºi aurul ºi-arama
Sub niºte paºi, ai cui, de apostat,
Când friguroasã, dis-de-dimineaþã,
Planeta-ºi udã pletele în ceaþã.
P
Pe unde-o fi cãzut, în ce neant,
Biblioteca lui Euripide,
De-i strig ºi-i bat la uºã, delirant,
„Poete, vino-n scenã ºi deschide!”
N-a fost vreodatã pace sub mãslini,
Nici ieri, nici mâine, nici în jaful serii,
Troienele dau foc la mãrãcini
Bocind cât fluxul ºi refluxul mãrii.
Cum nimeni nu rãspunde nicãieri,
Pe-un raft, sus, metamorfozaþi în carte,
Îmi joacã de-a mãcelul rinoceri
Coºmare despre sete, foame, moarte.
Vechi vagabond cu teatrul subsuori,
Sunt scaunele ºi-aºteptarea lor.