Foto : ION CUCU - Revista HELIS

368
BALADIERUL
BALADIERUL
369
(319) (320)
O
O piatrã micã în pantof mã face,
Privirea înãlþând-o cât mai sus,
Sã meditez la cerul unde nu-s
Nici paradis, nici Dumnezeu, nici pace.
Rãmâne-aici sã mã-nfrãþesc cu floarea
De pãpãdie, cu pãmântul, cu
Absenþa blândului Iisus, cãci nu
Vreau întrebãri, îmi e de-ajuns mirarea.
ªi totuºi, îmbulzeala-atâtor stele
Îmi furã cerul, oferindu-i doar
Urcuºul ºi teroarea spre calvar
Bietului spate al fiinþei mele.
Mai bine piatra-arunc ºi-elegiac
Cu rostul universului mã-mpac.
S
S tãm cu picioarele pe ºanþ ºi-mi trece
O muscã, bâzâind, pe la ureche.
Asupra altora de tot zevzece
O mânecã ridic, de hainã veche.
Ne luãm cu vorba despre viaþã, moarte,
Nu mi-am plãtit impozitul pe vacã,
N-am de-o cãmaºã, ca tot omul, parte,
Iar pâinea-n câmp e-amarã ºi sãracã.
Cu plete îndestul de lungi ºi groase,
El dã din cap, mã-ascultã ºi-nþelege.
În preajmã-a rai de mãrãcini miroase
ªi surâzând, un fir de iarbã-alege,
Când podul palrmei-i vãd strãpuns de-o ranã
ªi-ascunsã troiþa în buruianã...