Foto : ION CUCU - Revista HELIS

272
BALADIERUL
BALADIERUL
273
Desculþã ºi întinsã pe-un cearºaf,
Cu fruntea în agrarã diademã,
Pârãºti pe desfrânatul caligraf:
Þi-a zugrãvit o nobilã emblemã,
Unde piciorul nãrãvaº se-mbinã
Cu celãlalt ºtrengar într-o grãdinã
De-arome ºi-mi ºopteºti cu-nflãcãrare:
„Aici maestrul a imaginat
Spre paradis nãstruºnicã intrare,
Când ai un trup clãdit pentru pãcat!...”
ªi peste dãrãcite catifele
Îmi plimbi o mânã cu intenþii rele,
De hoþoman pus numai pe furat,
Pânã-mi deschizi o poartã inimoasã,
Cu frenezie de grãdinãreasã,
Când ai un trup clãdit pentru pãcat.
(CCXXXV)
BALADA SCÃLDATULUI ÎN PLOAIE ªI A
NEBUNATICELOR ZBENGUIELI
ntunecatã zi, dar hãrãzitã
Sã spargem, zãpãciþi, cutia milei,
De unde ºterpelim de recuzitã
Decorul stepei ºi al clorofilei.
Nouri dospiþi cu ugere de soi
Se prãbuºesc ruinã peste noi
C-un fel oracular de bunãtate:
Împiedicaþi de-a valma în mohor,
Râzând ºi dezbrãcându-ne cu spor
Ne hârjonim plouaþi pe sãturate.
Apocaliptic, cerul se despicã
În fulgere þâºnind pe nicovalã;
Fãrã astâmpãr, pãsuire, fricã,
Sãrim ca la scãldat în pielea goalã,
Cu hainele zvârlite în boscheþi,
Zdrobind sub tãlpi mãcriºul pãdureþ.
Tu în genunchi, eu îndoit pe coate,
Unul pe altul ne pândim felin,
Apoi de-a rostogolul prin pelin
Ne hârjonim plouaþi pe sãturate.