Foto : ION CUCU - Revista HELIS

246
BALADIERUL
BALADIERUL
247
(212) (213)
A
A lunecã-ntru totul genialã
O toamnã pe acoperiºuri ude,
Abia-aþipind un imn de Buxtehude
La clapele din nici o catedralã.
Alãturi, sub umbrelã, pe-nserate,
Ce-ar fi sã facem, braþ la braþ, ocolul
Oraºului, el decimat în rolul
De-ndrãgostit, noi fericiþi cum toate
Gãleþile se metamorfozeazã
În cupe mari, împãrãteºti, cu steme,
De unde aurul din crizanteme
Iradiazã razã lângã razã…
Spectacolul continuã, de galã,
Interpretat la orga pluvialã.
N
N u soarele în clocote, ci sori,
Ce se-ntâmpla de strãluceau pe cer?
Mult mai presus de-enigme, eu prefer
Înflãcãraþi doi sâni scânteietori.
S-ar fi topit planetele-n prãpãd,
Dogorâtor neant, pe când aºa,
În dormitorul drag mult mai ceva
Ca paradisu,-ngenunchez ºi cred.
E-un început de lume patul tãu,
De chef cu nebuníi la infinit,
Cu þãndãri prãbuºite buimãcit
Din ultimul, pe hãuri, curcubeu...
Oferã-mi sorii, ospitalier,
Sã-i beau nesãþios, ca pe-un mister!