Foto : ION CUCU - Revista HELIS

316
BALADIERUL
BALADIERUL
317
(267) (268)
A
A fost o noapte tristã cu bujori,
Garoafe, crizanteme explodând
În cerul negru,-ori luminat pe rând
Strãlucitor, cel mai strãlucitor.
La pas, de Anul Nou, în primii zori,
Pierd vremea prin oraºul somnoros,
Pustiu, cu dopuri pavoazat pe jos,
De sticle într-un jaf de pocnitori.
Þâºnind, ºampania-a fãcut furori,
De-a mai rãmas Iisus pe trotuar
Zvârlit pe cioburi ca-ntre doi tâlhari,
ªi frigul dimineþii, prãdãtor.
O lacrimã-mi îngheaþã pe obraz,
Esenþã-a zilelor de ieri pe azi...
Î n miezul cãrþii de astrologie,
Oricât de cruntã mi-e înfometarea,
Gol ºi nimic mi-aruncã ursitoarea
Pe cea mai constelatã farfurie.
Flãmând ºi însetat, mã ºterg la gurã
Cu pagini dintr-o enciclopedie,
Ori cu ceasloave de filozofie,
ªi mã ridic sãtul de-nvãþãturã.
Prin tomuri nebuloase, pe-o potecã
Iluminându-mã cu necititul,
Vãd cum protonul, brana, infinitul
Preschimbã cerul în bibliotecã
Ocultã, unde, aplecat pe-o masã,
Gândeºte Dumnezeu ºi studiazã...