Foto : ION CUCU - Revista HELIS

348
BALADIERUL
BALADIERUL
349
(299) (300)
Î n bezna mea se-aprinde-un felinar,
Se-aprinde-o stea, un rãsãrit de lunã
ªi fiecare-n parte ºi-mpreunã
Îmi sunt învãþãtori ºi-abecedar.
Citesc din greul nopþii pânã-n zori
De patimile lui Iisus, dulgherul,
ªi mã rãzbate-n inimã-adevãrul
Cã-mi sunt abecedar ºi-nvãþãtori.
Sub constelaþia lui Dumnezeu
Mã-nnebuneºte marea lui tãcere,
Ba chiar, cu-o veºnicã întârziere,
L-aºtept din suflet în pustiul meu,
Învãþãcel sã-i fiu, sorbindu-i harul,
Iar El, Învãþãtor cu-Abecedarul...
D
D in cer atârnã candelabrul mare,
Cu mii ºi mii de lumânãri subþiri,
ªi-n lung, podoabã drumului, un ºir
De plopi ºi mãrãcini la întâmplare.
De unde vine Calea cine ºtie,
Spre încotro se-ndreaptã habar n-ai,
Cãci nimeni, Doamne, nu s-a-ntors din rai,
Nici n-are cum rãzbate-n veºnicie...
Dar meritã sã mergi desculþ, sau pasul
De-þi fuge-n tãlpi de aur încãlþat,
Iar cine zboarã fie lãudat,
El sã ne pregãteascã, bun, popasul.
Prea-nfometaþi rãzbatem de departe,
Mãcar de-un pumn cu apã sã-avem parte.