Foto : ION CUCU - Revista HELIS

270
BALADIERUL
BALADIERUL
271
Dar într-o bunã noapte cãtre zi,
Pârdalnica de joacã nãzdrãvanã
Cu baba ºi vecina-n flori sfârºi
În bocete, colivã ºi pomanã.
Lângã sicriul craiului de cupã
Douã vãdane ochii îºi astupã,
Plângând mocnit sub colþuri de broboadã.
Strãine, altele, pe dispãrutul
Jelesc, ºi-aºa cum scrie în baladã,
Cine-i de vinã i se spune mutu’.
Doamne în mare doliu, jupânese
Cu romaniþe-n braþe, preotese
Cu busuioc în lacrimi, balerine
Din alte vremuri bleastemã-absolutul
Destin pe ºuºotite: „Ah!...Vai!...Cine,
Cine-i de vinã i se spune mutu’!...”
(CCXXXIV)
BALADÃ ANUME DEDICATÃ PARADISULUI CU
NÃSTRUªNICÃ PORTIÞÃ DE INTRARE
N
N oi n-avem bunã creºtere ºi ºtim
Sã recunoaºtem fãrã ocoliºuri,
Parºivi ºi lacomi pânã la sublim,
Ce sumedenie de ascunziºuri
Pline cu giuvaere abisale
Gãsim sub rochii, sutiene, poale.
Abia înoþi în spicele-efemere,
E-un lan pletos, un lan iluminat
De maci în candelabre-aurifere,
Când ai un trup clãdit pentru pãcat.
Ca un chefliu, arunci dintr-un picior
Pantofu-ornat cu flori de mãzãriche.
Nesperiatã de vreun vânãtor,
Chiar dintre noi þâºneºte-o potârniche
ªi þipi, de fricã ridicându-þi fusta.
Uite,-n bretonul ciufulit lãcusta
Pare un fel ciudat de jucãrie
ªi-mi spui fãrã reproº: „Pe-orice bãrbat
Îl mituieºti c-un damf de-obrãznicie,
Când ai un trup clãdit pentru pãcat!...”.