PDF - Limba Romana

Analize şi sinteze 7n-a gustat ştiinţa morţii...”. Regimuldicţiunii, incantatoriu, seamănă acuminecare şoptită: „Te-am doritmult, / încă de pe când iubirea erapentru mine castitate; / atunci să fivenit, / te urmam fără pic de durere,/ la gândul că această însoţirea noastră / avea să fie de scurtădurată, / pe-atunci nu concepeam /iubirea fără moarte...”. Retrospecţiesuavă, până la un punct superbaelegie (una dintre cele mai mişcătoaredin poezia noastră) se alăturaafectiv eminescienei Mortua est. Şiîncă ceva: în filigran se citeşte (întoarsăpe dos) graţioasa prezenţăa Sburătorului. Nu copila implorăvenirea acestuia, ci dimpotrivă: „Tueşti singura / care mă poţi / salva /dar – atenţie! – / rolurile sunt inversate,/ căzneşte-te să mă ridici înbraţe şi, ca o libelulă, dă din picioare,/ să te ridici ca mine deasupraoraşului!”.Alteori, trubadur medieval şiimnograf zbuciumat, poetul peregrineazăîntr-o geografie deschisă;canţonele sale nu sunt, la dreptvorbind, ale unui amoroso de tipinstinctual. Conflictul dintre iubireşi Marea Trecere acaparează; canţonadevine elegie erotică ori pur şisimplu dramă.Vechiul madrigal trubaduresc,însoţit de un envoi, era adresat uneidestinatoare nominalizate. Baladistulmoldav declamă grav, încordat,tentat de binomul iubire-moarte – caacest madrigal din Jeu d’amour:„Tu eşti cea mai frumoasă, / ia-mă,ia-mă şi mă du, / tu mă duci mereuacasă / ori mă duci spre Moartetu, / tu eşti, tu cea mai frumoasă,/ ia-mă, ia-mă şi mă du, / tu măduci mereu acasă / ori mă ducispre Moarte tu?”. Viziune similarăîntr-un alt Jeu d’amour (Romeo şiJulieta): „Atâta ştiu morminţii bine, /ne-au omorât şi ne-au culcat”. Iubiremerita Bătrâna Ezo, octogenara,căci „numai ea ştia să-şi poarte / întinereţe carnea / de galbenă albină,ca morţii”. Persistă în „sângele”evocatorului Rimaya, adolescentădin oraşul acela bolnav: „O voi numiRimaya / şi-n numele ei voi pluti,/ ca un sicriu de nufăr, / până cemă va opri cu pieptul ei o lebădă!”.Melancolia devenită ectenie sedizolvă în cânt, notă definitorie aciclului Jeu d’amour. Refrenele,necesare puncte de sprijin, creeazăîn alt poem (Balada lui Mil) un dispozitivsonor tărăgănat, cu legănăriromanţioase:Hai, vino Mil, o dată,să ne uităm în jos,Pe stradă trec acuma femeicu sân frumos,Pe stradă trec acuma femeicu sân frumos! (...)Şi-aşa seară de seară,unul mai norocoso să-ntâlnească Moartea –acea cu râs frumos,o să-ntâlnească Moartea –acea cu râs frumos!Nici un alt poet (cu excepţiaIlenei Mălăncioiu) nu monologheazăatât de intens despre moarte.Iubirea e aversul unei medalii,moartea reversul! O psihanalistă,Marie Bonaparte, sublinia concis:„Una dintre trăsăturile cele maiconstante ale lui Eros e că îl târăştedupă sine pe fratele său Thanatos”(Chronos, Eros, Thanatos, 1952).Pe spaţii ample, Cezarul poet pareun desperado (rareori îmbunat),