PDF - Limba Romana

Limbaj şi comunicare 47„vorbele cu haz şi de duh” ale ţăranului„limbut şi hâtru” cu „maximelecatoniene” sau cu sentinţele poetuluiitalian Michele Verrino. ÎnsuşiCervantes împrumută tacit acelaşimijloc de elocvenţă, respins însăde „nobilul hidalgo” (care citeazădin latină şi din scriitori spaniolisau italieni celebri), de doamna decompanie a ducesei şi de preot,care-l consideră pe Sancho „soitarşi palavragiu”.Ca la o încununare a tendinţeide înnoire, la distanţă de două secolede Cervantes, ne putem referi,de exemplu, la afirmarea triumfalăa proverbului în literatura cultă,ilustrată de Alfred de Musset (1810-1857), cunoscut şi prin capodoperelegenului (practicat în Franţa dinsecolul al XVII-lea). Este vorba dedramatizările sale pe teme de „proverbe”ca „On ne badine pas avecl’amour”, „Il ne faut jurer de rien”,„Il faut qu’une porte soit ouverteou fermée” şi altele, aşadar, scurtecomedii ce constituie dezvoltareatemei unui proverb; există, de altfel,chiar specia teatrală «proverb», oprecizare tehnică folosită, la noi, deAlecsandri („Rămăşagul, proverbcu cântece în 1 act” sau „Concina,proverb într-un act”).1.2. Dar prestigiul şi tentaţiaculturii clasice s-au păstrat; estede ajuns să ne amintim că citatede această factură au fost folositeca titluri de poezii şi de Eminescu(„Mortua est!” sau „Memento mori”),dar mai ales de scriitori transilvăneni,frecventatori ai unor licee încare latina se studia cu seriozitate;iată câteva titluri de poezii ale luiCoşbuc: „Ex ossibus ultor”, „Inopressores”, „Atque nos” sau „Deprofundis”, început al unui psalmdat ca titlu şi de Octavian Gogala nu mai puţin de trei poezii dinciclurile „Cântă apele”, „Război” şi„Noi”. Pe lângă enunţuri preluateca atare (chiar „Mortua est”, darşi „In calumniatores”, „Vis maior”etc.), poetul a operat şi substituiride efect: „Necessitas facit versus”,„Pax nobis”, „Carmen miserabilis”,„O tempora..., tempora”, „Solusero” (în acest caz în loc de eris, dinîncheierea unor versuri din Tristiilelui Ovidiu, utilizate curent la lecţiilede latină pentru scandări: „Doneceris felix, multos numerabis amicos/ Tempora si fuerint nubila, soluseris”.1.3. în mass-media contemporane,prin comparaţie, trimiterea lacitatul din latină, preluat ca atare, lacare se apela cu oarecare ostentaţieîntr-o altă epocă a jurnalismului(nu numai) românesc, ca şi laexpresii de sorginte cultă reprezentândalte specii, este mai puţinpracticată faţă de recursul la enunţulde factură populară aparţinânddiscursului repetat (denumire pusăîn circulaţie de Eugeniu Coşeriu 2 ).1.3.1. Pentru o retrospectivă,amintim faptul, semnalat în 1991,că, faţă de perioada de la „Curierulde Iaşi”, când locuţiunea expresivăşi idiotismul colorează un stilcolocvial, familiar, după intrareala „Timpul”, gazetarul Eminescu,fără a fi renunţat la primul registru,trece spre un discurs cu rezonanţeoratorice, de dezbatere publică încadru naţional 3 . Acestuia îi convine