PDF - Limba Romana

24Heraclit susţine imposibilitateapătrunderii în secretele naturii fărădezlegarea misterului uman. Daraceastă tendinţă a gândirii îşi atingeapogeul în vremea lui Socrate,care susţine şi apără mereu idealulunui adevăr universal, obiectiv, absolut,singurul univers pe care el îlcunoaşte şi la care se referă, toateinvestigaţiile lui urmărind „universulomului” ce poate fi descris şi definitdoar în termenii conştiinţei. Filozofiamodernă s-a arătat la fel de preocupatăde introspecţia şi definireafiinţei umane, ca şi de năzuinţa spreautocunoaştere. Wilhelm Diltheyşi-a concentrat toate eforturilepentru dezlegarea acestei probleme,dar nu a reuşit să găseascăsoluţii desăvârşite. Pascal reţinecâteva dimensiuni dominante alefiinţei umane: bogăţia, subtilitateaşi contradicţia, fapt ce face imposibilăîncercarea de a o includeîntr-o formulă unică. În tentativa dea defini fiinţa umană, fiecare filozofconsidera că a găsit facultatea dominantă,dar, în realitate, ei nu ofereaudecât propria imagine asupranaturii umane. Autocunoaşterea nua fost privită ca un simplu dezideratteoretic, ci mai degrabă ca obligaţiemorală fundamentală a omului.Dacă în secolele trecute exista celpuţin o orientare generală în ceeace priveşte problema omului, teoriamodernă despre om îşi pierdecentrul intelectual. „Adevărata crizăa acestei probleme s-a manifestatatunci când a încetat să existe oastfel de putere centrală capabilăsă dirijeze toate eforturile individuale[...]. Teologii, oamenii de ştiinţă,limba Românăpoliticienii, sociologii, biologii, psihologii,etnologii, economiştii – toţiau abordat problema din propriulunghi. A combina sau a unifica toateaceste aspecte şi perspective particulareera imposibil, iar în domeniilespeciale nu exista nici un principiuştiinţific acceptat în mod general”[6, p. 39]. Max Scheler a fost unuldintre primii care a semnalizatpericolul crizei cunoaşterii de sine,văzută ca o ameninţare pentru întreagadimensiune a vieţii morale.„În nici o altă perioadă a cunoaşteriiomeneşti, declară el, omul nu a devenitmai problematic faţă de sinedecât în zilele noastre. Avem o antropologieştiinţifică, una filozoficăşi una teologică; acestea nu ştiunimic una de alta. Ca urmare, noinu avem nici o idee clară şi consecventădespre om”. Secretul naturiiumane ar cunoaşte o singură calede acces: cea a religiei. „Religia nearată că există un om dublu – omulde dinainte şi cel de după cădere.Omul a fost destinat scopului celuimai înalt, dar el şi-a pierdut poziţia.Prin cădere şi-a pierdut puterea, iarraţiunea şi voinţa lui au fost corupte.Maxima veche „cunoaşte-te petine însuţi”, înţeleasă în sensul eifilozofic de către Socrate, Epictet,Marcus Aurelius, este amăgitoareşi eronată. Omul nu poate avea încredereîn sine şi nu poate ascultade el însuşi. El trebuie să ascultede Dumnezeu” [6, p. 26].În mod treptat, anticul cunoaşte-tepe tine însuţi, în accepţia samoralizatoare, va fi înlocuit cu maienergicul fii tu însuţi, care estetotuna cu „a spune ce crezi şi ce