PDF - Limba Romana

Analize şi sinteze 7Cezar Ivănescu, la care acea ratiocordis din folclor e mai puternică.Pe suprafeţe ample, doinele ivănescienesunt notive de egologie.Doinitorul se melancolizează, segândeşte şi resemantizează; limbajspontan, întoarcere la izvoarele cuvântului,resignare şi ironie se leagăstrâns. „Jumătate bunu-s, jumătatenu-s...”; „Zac întins ca morţii în sicriu”;„Nu pot ţine-n mână cartea /sunt bolnav, mânca-m-ar moartea”.Doină (din frunză) pare săsugereze inutilitatea cuvintelor. Alterneazăo Doină (Ţara-nenoroc),o Doină (Ţara de miraj), Doina(Negură) şi Doina (Groază); sunetegrave emană Doina (Pax Magna) şiDoina (Moartea peste tot). Câtevatexte cu subtitlul „oralităţi” sunt niştecantilene în registre stilistice consacrate,păstrând linia arhetipurilor,dar depărtându-se de simplistullamento: – „Nu-l mai plângeţi peacela / care vecinic singur nu e, /plângeţi-l pe cel ce n-are / Moarteaşi Moldova lui” (Doină – Dorul deMoldova). Partituri ca aceasta, înprelungirea tiparelor populare, se ridicăla filozofare, la reflecţii pe temaomenescului agresat: „Nu-s nici viuşi nici nu-s mort, / dar mă strângetrupul tot! (...) am zăcut bolnav întine, / dar acum zăresc lumine, /Soarele s-o înălţa, / vine moarteaşi mă ia, / Soarele s-o înălţa, / vinemoartea şi mă ia!” (Bucuroasamoarte).Credinciosul V. Voiculescu eortodoxul în absolut; Arghezi, psalmistul,se sfâşie între adoraţie şiîndoială; Cezar Ivănescu (în al săuRosarium) se autoculpabilizează:dă semne de umilitate, de pietate şipocăinţă, vizează lepădarea de sinedar se simte împresurat de demoni;chinuit, aşteaptă graţia divină, tindespre puritate şi redempţiune, credeîn mizericordie şi în apostolul Pavel,însă conştiinţa izbăvirii întârzie.Accente înălţătoare sunt dedicateMariei-Fecioara. Un ciclu, Cătrediscipoli, se deschide la moduljelitor patetic: „cine vrea mă scuipă,/ scuipă cine vrea, / eu mereu toturcu, / urc pe Golgota...”. Pe ultimapagină a ciclului, izbucneşte, într-unfortissimo deznădăjduit, conştiinţatragică; existenţa e singurătate şineputinţă:Ca o icoană veche suferindă şica obrazul meu cel canceratde suferinţa cărnii, suferinţă etot ce-aici am strâns şi adunat,acolo unde nu te-ajută nimeni,eu voi merge cum am învăţat;acolo unde nu te-ajută nimeni,acolo toată viaţa mea am stat;acolo unde nu te-ajută nimeni,acolo toată viaţa mea am stat;acolo unde nu te-ajută nimeni,acolo toată viaţa mea am stat.Pe un fundal mai senin sesucced Sutrele muţeniei, acestescurte inscripţii (unele mai reci,abstracte), însumând norme orientalede conduită. Sanscritul Sutrae totuna cu aforism, cu reflecţie;în subtitlul multor „sutre” se repetătermenul Tao, trimitere la doctrinataoistă chineză ca esenţă a ordiniiuniversale, ordine materială, cosmică,dar şi ordine spirituală. Câteo inscripţie are sonorităţi de psalmbiblic. „Fereşte-mă, Tu, Doamne,/ Şi-omoară-mă, de vrei, / Tu carevicinic Viaţa / ne-o dai şi n-o maiiei...” O altă Sutră (a şaptea) e litaniecondensată, ritual apologeticasociind timbrului psaltic termeni de