PDF - Limba Romana

98romanesc Les Rougon-Macquartconţine un complex topologic,format dintr-o serie de seme, organizatepotrivit opoziţiilor intern/ extern, orizontal / vertical, continuitate/ discontinuitate, circular /linear, suprafaţă / profunzime, real/ oniric. Printre schemele mentalecare asigură coerenţa universuluilui Emile Zola, „relaţia fundamentalăeste spaţiu închis-spaţiu deschis, înjurul ei grupându-se toate celelalteconexiuni” [Sârbu, 1999, p. 124-125].Personajul zolist se defineşteprin mediul în care trăieşte, mai precis– prin teritoriul pe care-l ocupă.Dar transgresiunile sunt posibile,cum arată H. Mitterand, şi tocmaiaceasta constituie esenţa drameiromaneşti: „Ce que Zola a compriset montré, c’est que [l’espace]porte dans ses formes mêmes,les germes d’une transformation,d’un bouleversement des structuresconstituées et de leurs signes,d’une contestation du système danslequel il est pris” [Mitterand, 1987,p. 154-155].În romanele lui Zola spaţiileparticipă la structurile actanţiale.Conflictele, confruntările ideologiceşi pasiunile se traduc în termenispaţiali. Cum menţionează ArnaudSompairac, „pentru naturalişti, oraşuleste o proiecţie a conflictelorde clasă în conflictele teritoriilor.Lumea muncii acordă fiecărui locdestinaţia sa, raţionalitatea capitalistănecesită o mediere concretă:apropierea de spaţiul urban. Astfel,oraşul stabileşte o relaţie simplăîntre «necesitate» şi localizare”limba Română[p. 164, 166]. Echilibrul iniţial sebazează, în toate cazurile, cumdemonstrează László Szakács, peo interzicere spaţială [p. 61]. Astfel,ţăranul trebuie să rămână în suburbie,iar reprezentantul burghezieimici – în vechiul cartier. Încălcareafrontierelor spaţiale duce la dezechilibruşi la drame.Definit întotdeauna cu multăgrijă, spaţiul are în romanele luiZola două funcţii complementare:de reprezentare a realităţii prinvaloarea sa mimetică şi de constituirea unei forme abstracte, a „unuispaţiu de joc”, adaptat personajelorşi „programului narativ” [Mitterand,1990, p. 206, 212]. Dacă prima creeazăiluzia realistă, cea de-a douacondiţionează formele şi etapeleacţiunii şi ale dramei. De aceeastudiul particular al universului topologicconduce la o reflecţie maigenerală asupra statutului semiotical operei: la legăturile pe care el leîntreţine cu acţiunea romanescă, cusubiecţii, cu axiologia şi cu suporturilemodale.Spaţialitatea romanescă laZola contribuie la sporirea lizibilităţiioperei prin valoarea referenţialăa toponimizării, la direcţionareaprogramului narativ al povestirii şila crearea unui anumit orizont deaşteptare. Cum constată LászlóSzakács, unele personaje pot sănu se întâlnească în traseul narativ,dar se integrează la un nivel ierarhicsuperior, la cel al sistemului relaţionalde tip cognitiv [Szakács, p. 63].Astfel, Félicité Rougon controlează,prin soţul său, clanul din salonulgalben.