PDF - Limba Romana

Co-Laborator 1011Deşi aduce critici serioase neogramaticilor,S. Puşcariu arată şi el căanalogia e „fermentul pentru generalizareaunei inovaţii, decât cauza opririiei” [Puşcariu, p. 78].istorie a limbii române, evidenţiindvaloarea acestora în sistemullimbii.Tratând fenomenul fie doarîn sistemul morfologic, fie în celfonologic, Al. Philippide este primulgramatician care observă şi selecteazăinfluenţele analogiei la toatenivelele limbii. Analizând minuţiosdiverse formaţii analogice, marelelingvist ieşean constată fără ezitarecă analogia este „producătoare demari schimbări” [Philippide, p. 88].Al. Philippide, adept al neogramaticilor,consideră că „o asemănare întrecuvinte este condiţia indispensabilăpentru amintirea în acelaşi timpa lor, căci asemănarea le apropie îngruparea ideală a cunoştinţelor şio cunoştinţă trage totdeauna dupăsine în aducerea aminte cunoştinţelecele mai apropiate de dânsa.Cu cât asemănarea între cuvinteeste mai mare, cu atât mai uşor sepot influenţa analogic unul pe altul”[Philippide, p. 94] 1 .Mai târziu, Gramatica Academieirelevă influenţele analogieiîn cadrul foneticii şi gramaticii.Având un conţinut menit să-i ofereo maximă utilitate, Gramatica limbiiromâne înregistrează formeleanalogice fără a face menţiuni înceea ce priveşte uzul lor.Şi A. Lombard vorbeşte desprerolul principiului analogic, afirmândcă analogia este „un procedeufrecvent prin care limba seserveşte pentru a realiza acestedouă tendinţe opuse” – de simplificareşi de diferenţiere [Lombard, p.222]. Lingvistul suedez a evidenţiatexistenţa în limba română a douătipuri de analogii: „analogie unificatrice,simplificatice” şi o „analogiedifférenciatrice, explicativă” şi a arătatcă influenţele analogice în materialulvocalismului au repercusiuniasupra flexiunilor (atât asupra celornominale, cât şi asupra celor verbale).Ideile expuse de A. Lombard aufost preluate de I. Iordan în lucrareacolectivă Structura morfologicăa limbii române contemporane,care menţiona: analogia „reprezintăforma în care se manifestălegea generală de regularizare şide organizare tot mai coerentă amaterialului lingvistic în cadrul sistemuluiunei limbi”. Analogia, dupăpărerea autorului român, acţioneazădeosebit de puternic în gramatică,mai ales în morfologie, şi realizeazătendinţa de simplificare şi regularizarea sistemului, de normalizare şide eliminare a excepţiilor, „a fapteloraberante” [Iordan et alli, p. 18].În legătură cu fenomenulanalogiei, merită a fi amintite şiarticolele semnate de Gh. Raduşi D. Gheorghiu: primul considerăanalogia drept „una dintre căile derefacere a distincţiilor morfologice”[Radu, p. 26], iar al doilea o calificădrept o nouă modalitate de activizareşi îmbogăţire a vocabularului:„analogia presupune tocmai concentrareaîntr-un sistem mai unitar– pe grupe de noţiuni – a vocabularului,găsirea de corespondenţede raporturi diverse între noţiuni şiobligă – în ciuda unei libertăţi aparentnelimitate – la discernământ, laprecizie, în cele mai fine nuanţări”[Gheorghiu, p. 377].Trecerea în revistă a diverselorpuncte de vedere privind