PDF - Limba Romana

56Din punctul de vedere al graduluide normare se opun limbastandard şi limba nonstandard.Limba standard este consideratăîn sociolingvistică drept variantă aunei limbi deosebită de variantelefolosite în vorbirea obişnuită, acceptatăşi recunoscută de întreagacomunitate ca fiind forma corectă ceserveşte drept model de referinţă.(Ferguson, 1962, p. 23-27; Stewart,1968, p. 531-545; Baylon,1991, p. 74).În comunităţile lingvistice miciaceastă normă este recunoscută înmod spontan de membrii comunităţii,fără a fi nevoie de un proces destandardizare, iar în comunităţilelingvistice care includ zeci de miisau milioane de locuitori este necesară,pentru menţinerea formeicorecte a limbii, o intervenţie dinexterior asupra acesteia, o intervenţiecare ar cuprinde mai multeetape, cum ar fi: 1) selectarea varianteide prestigiu 7 , 2) codificarea 8şi difuzarea normei prin intermediulgramaticilor 9 , dicţionarelor, massmedia,3) determinarea domeniilorde funcţionare şi 4) acceptarea decătre populaţie a variantei selectateca limbă naţională (Garvin, 1959,p. 28-31; Hudson, 1987, p. 33) 10 .Varietatea standard devine, în acestcaz, asociată unor instituţii (guvernului,sistemului de învăţământ,instituţiilor religioase şi culturale),precum şi valorilor şi scopurilor pecare acestea le reprezintă 11 .Este de menţionat faptul că nutoate limbile au varietăţi standard.Subliniem, de asemenea, că acolounde există o varietate standardaceasta nu înlocuieşte neapăratvarietăţile nonstandard din repertoriullingvistic al comunităţii. Or, potexista şi câteva varietăţi standard 12limba Românăcompetitive în interiorul aceleiaşicomunităţi lingvistice. B. Havránek,definind natura unei limbi standard,o descrie ca având stabilitate şiflexibilitate (Havránek, 1938, p.151-156). Faptul nu constituie unaspect specific limbii, ci marcheazăorice normă a limbii, chiar a normeicomunităţii lingvistice primare.Stabilitatea este corespondentadiacronică a uniformităţii, în timpce flexibilitatea este corespondentadiacronică a diversităţii. Când onormă a unei limbi vii este stabilăşi uniformă, ea asigură, pentruvorbitorii săi, un cadru variabil deelasticitate şi de diversitate.E de remarcat şi faptul căvarietăţile nonstandard pot suferiun proces de standardizare, iar varietăţilestandardizate îşi pot pierdeacest caracter, întrucât vorbitorii nule mai consideră demne de codificareşi de cultivare. Cu alte cuvinte,standardizarea nu este o însuşirea unei limbi per se, ci un tratamentsocial specific, în condiţiile uneidiversităţi sociale şi ale necesităţiiunei elaborări simbolice.Rolul de limbă standard poatefi îndeplinit uneori de o limbă clasică,limbă ce nu mai este maternăpentru comunitatea respectivă, cia fost standardizată cu secole înurmă şi este însuşită prin sistemulde învăţământ 13 .Tipologia sociolingvistică alimbilor ar fi incompletă dacă laanaliza situaţiei lingvistice din oriceţară nu s-ar lua în consideraţie şialte variabile. Una dintre acesteaeste distincţia între limbile caresunt recunoscute ca limbi oficialeşi cele care nu sunt recunoscuteca atare (limbile nonoficiale). Osubdiviziune a limbilor efectuatădupă statutul lor legal prefigurează