PDF - Limba Romana

Cum vorbim, cum scriem? 79Ion CIOCANU„Variantele”unor cuvinteîn deserviciul...nostruEra în dimineaţa zilei de 6decembrie (2004). Acele ceasorniculuise apropiau de ora 8, când – laîncheierea radiomatinalului – spicheriţane-a informat că la Rezinasunt bine dezvoltate „carátele” (cuaccent pe al doilea a). Tot atuncidomnia sa a oferit cuvântul corespondenteirezinene Aculina Popa,care a repetat în câteva rânduri„caráte” şi chiar „carátele”, inclusivdupă ce primul ei intervievat pronunţase„karatéul” (cu accent pee). Desigur, şi tinerii sportivi care auurmat la microfon au folosit în destăinuirilelor „caráte” şi „carátele”.Problema acestor „caráte”este prin ea însăşi delicată şicomplicată. În primul rând, pentrucă şi spicheriţa chişinăuiană, şicorespondenta din teritoriu sunt...femei, nimerite în situaţia de a vorbidespre un sport practicat, în temei,de bărbaţi.În rândul al doilea, pentru că,accentuând după cum am arătatdenumirea metodei japoneze deluptă care foloseşte în atac sau apăraremişcări rapide şi violente, fără aapela la vreo armă, ele ne-au făcutpe noi, ascultătorii, să ne gândim lasubstantivul carát, pl. caráte, careînseamnă cu totul altceva decâtcunoscuta probă sportivă, fiind un„indice pentru conţinutul relativ înaur al aliajelor acestuia, egal cu a24-a parte din masa totală” şi o „unitatede măsură a greutăţii pietrelorpreţioase, egală cu 4,2 grame”.Denumirea probei sportive,despre care se vorbea în acelmoment la radio, este karaté (cuaccent pe e), la forma hotărâtăputem folosi cuvântul rostit – totatunci – de antrenorul rezinean,karatéul, păstrând accentul la locullui cuvenit în mod tradiţional, fărăsă confundăm karatéul cu carátele.Până aici totul se pare clarşi întemeiat. Or, după descifrareatermenului sportiv cu pricina, autoriiDicţionarului explicativ al limbiiromâne notează, în paranteze, cădenumirea în cauză se pronunţăşi „karáte” (pag. 553). De altfel,şi după descifrarea substantivuluineutru carát, caráte domniile lor nepropun o „variantă”: „carátă” (pag.137).Prea bine, lucrătorii radiouluipretins naţional au comis o gafăcare nu le face deloc cinste, darpentru care nu avem dreptul deplinde a le bate obrazul, pentru că însuşiDEX-ul le „permite” s-o comită.Ajunşi în acest punct al eseuluinostru, suntem nevoiţi să revenimla verbul a despera, format dinprepoziţia de- şi verbul (a) spera,aceste verbe – a spera şi a despera(anume a despera) – fiind antonime.Este adevărat că autorii aceleiaşisurse lexicografice de prestigiunumesc, în paranteze, şi „varianta”„(a) dispera” cu toate consecinţele