PDF - Limba Romana

16periodic articole în revistele Vatra,Familia, Timpul ş.a.Figură reprezentativă a disidenţeiromâneşti, Paul Goma esteapreciat în Occident, mai cu seamăîn anii ’70-’80, pentru talentul şicurajul său, o direcţie constantă acreaţiei fiind revelarea adevărului.Tipul de literatură creată de cătrePaul Goma este unul specific,caracterizat în ultimul timp drept„non-fictiv”.„Eu nu mai poci să mă întorcla ficţiune. Şi, cum m-am explicat(…), nici nu mai voiu. Dacă-mi vinedin senin, din cer, din părul cu meremălăieţe – nu refuz. Dar nici nu cautcu tot dinadinsul”, mărturiseşte el înJurnal. Lucrările autorului originardin Basarabia sunt gândite ca niştereplici la modelele de literatură dinepoca ideologizată.Scrierile lui Paul Goma suntconcepute din interiorul lucrurilor.Realitatea trăită este cea care dictează,personajul supunându-i-se: „Eu,aflat înăuntru, nu am o vedere generală:s-ar prea putea ca «opera»să arate neîntreagă, neterminată,perfuzibilă… Atât că nu mă preocupărotunditatea ei. Pot trăi – în fine:supravieţui – şi fără «cupola» deîncheiere. Nu tânjesc după «operă»finită, să fiu mulţumit dacă am înfiptcâţiva pari. Măcar doi-trei ţăruşi”,conchide autorul cu autoironia ce îlcaracterizează.Pentru Paul Goma, scriitorpreocupat de criteriile etice aleconduitei umane, totul începe culocul de baştină, aflat pe teritoriuldintre Prut şi Nistru, teritoriu alcărui destin îl obsedează. O datăcu apariţia romanului Basarabia,mai întâi în variantă de revistă, înViaţa Basarabiei (nr. 1-4), iar apoilimba Românăla o editură din Chişinău, scriitoruldezvăluie un moment decisiv alcreaţiei, explicând inclusiv mecanismulscrierilor sale. El afirmăurmătoarele: „Cărţile pe care le-amcomis toate sunt părţi, fragmente,capitole din una şi aceeaşi. Cea defaţă adună, reordonează ce am maiscris. N-am s-o pot rotunji, terminavreodată şi nimeni de după minenu o va încheia” [4, p. 80]. Cavaleral dreptăţii şi al adevărului, „aparţinândunei epoci şi unei societăţiîn care dezumanizarea ia proporţiicolective, datorită chiar principiilorce le animă, el vizează mai puţinaspectele individuale ale răului şimai mult crima politică patentă”. [5].Aceste cuvinte deschid o anumităperspectivă asupra prozei scriitoruluidin diaspora franceză: romanelesale, concepute într-un mod specific,nu respectă nici un fel de „reguli”romaneşti. Ele sunt „monologate”,naratorul fiind şi personajul principalla care se raportează actanţii şitoate „acţiunile”.„Acţiunile” sunt corelate custările de spirit şi cu cele sufleteştiale protagonistului.Naraţiunea prin inserţie estedeterminată de nevoia de amânare,numită de către autor „armăfolosită de fiecare dintre noi cândpovestim o întâmplare cumplită,înfricoşătoare, de care fugim cuamintirea, măcar amânând întâlnirea”.Ironic, sau mai degrabăsarcastic, el precizează condiţiileîn care amânarea se transformă în„metodă literară”: „La mine a devenitchiar metodă literară, folosităcu oarecari rezultate în Gherla…”.Deci adevărul faptului trăiteste cel care prefigurează universulepic al lui Paul Goma. Cărţile sale