PDF - Limba Romana

12filozofie modernă: „Doamne-al ipseităţii/ şi al quidităţii, / al bunătăţii /şi / Rostitor / al / Deităţii!”Despre quiditate glosase odinioarăCamil Petrescu, ferventadmirator al fenomenologiei luiEdmond Husserl.IIIMai mult decât la Nichita Stănescu(partener de generaţie), laautorul Baaad-ului citatul livresc demare diversitate se înscrie într-o dialecticăa contopirii regionalului cuuniversalul. Tentaţia dezmărginirii,peregrinările imaginare la nivelplanetar, conexiunile cu psihismeextrem-orientale intră la dreptîn poetica sa personală. „Efortulmeu de o viaţă – lămurea el – afost să urmez calea de înţelegeredeschisă de un Mare Maestru,Ananda K. Coomaraswamy, şisă primesc buddhismul cu minteaşi inima unui creştin (...). Poetulface parte din lume, dar şi din cerşi nu ştiu să fi argumentat cinevavreodată că toată această lume arvalora mai mult decât sufletul CeluiCrucificat strigând: «Dumnezeulmeu, Dumnezeul meu, de ce m-aipărăsit?»” (Interviu, în Dacia literară,2004, nr. 1). Trimiteri în clarla taoism, la Platon, la mitologiaHeladei, la „anabasa” şi „catabasa”ori la repere pioase (Rosarium,Mirungere, Apocalipsis, Metanoia)se învecinează cu trimiteri încifrate,difuze; iscoditoare, repezi, privirilese mută de la „Regina din Saba”spre „vălul Mayei” sau spre rostandiana„Princesse lointaine” oritrec de la „Cetatea Soarelui” (a luiCampanella), la „Graal”, la „Walkyria”sau la „Unicornul” cantemirian.limba RomânăNu numai că poetul umblă prin cărţi,dar după contacte cu creatori celebride la Novalis şi Lautéamont laTagore, Claudel, Saint-John Perse(cum dezvăluia în Luceafărul, 1982,nr. 38), el se caută pe sine, perseverent,tensionat, fără pauze. Suntaduşi în faţă Francesco d’Assisi,Baudelaire (cu al său „hypocritelecteur”), Rimbaud şi Eminescu,Mateiu L. Caragiale şi AnandaK. Coomaraswamy, alţii încă; circulăecouri de la Ioan Climax, dela Denis de Rougemont şi MartinHeidegger – aceştia şi ceilalţi favorizândrelaţii pluriperspectivale şipregătind pentru percepţia aceluidiscontinuum care e însuşi cotidianul.Îşi recunoaşte înclinarea spreUngaretti, Montale şi Quasimodo; îlatrag, prin spontaneitate şi concizie,plăsmuirile folclorice. „Preot al luiHermus”, Cezar Ivănescu vede înpoezie un „basm pentru filozofi”...Repetată cu fiecare prilej eadeziunea la poezia tradiţională„de la Vede la trubaduri”. Cât despre„gargara postmodernă” nici unmenajament: „Mi se pare de un falsevident, mai întâi printr-o carenţăde logică internă: toată poezia modernătrăieşte din delir existenţialşi o acută conştiinţă a unui păcatoriginar, pierderea secretului mariiarte; de la Hölderlin la Eminescu,de la T.S. Eliot la Blaga poeţii modernisuspină după o ţară pierdută,o limbă pierdută, o artă pierdută”.Postmodernismul e însă totuna cu„libertatea absolută a plagiatului”.Unde ne sunt marii instauratori deverb inspirat? „De ce de la cuvintelede forţă, mantra, de la cuvintele magice,incantatorii, limba s-a degradatpână la bavardajul inconsistent