PDF - Limba Romana

132respectivă...”. Adevăraţii ctitori aiacestei forme sublimate a latineiorientale – limba română literară,au fost muntenii: I. Heliade Rădulescu,Cezar Bolliac, moldovenii:C. Negruzzi, Gh. Asachi, V. Alecsandri,Al. Mateevici, ardelenii: A.Mureşan, Gh. Bariţiu ş.a. I. HeliadeRădulescu scria: „Noi nu împrumutăm,ci luăm cu îndrăzneală de lamaica noastră (latina) moştenireşi de la surorile noastre, limbileromanice apusene, partea ce ni secuvine…”. Normele literare constituieun sistem de reguli unitare deutilizare a mijloacelor expresive.Se consideră, pe drept cuvânt, căEminescu citea mereu cărţile înaintaşilorsăi, meditând asupra fiecăruicuvânt folosit…Limba literară constituie oformă structurală de rang superior,cu răspândire teritorială şi socialămai mare, exprimând în modul celmai adecvat necesităţile de redarea gândurilor şi sentimentelor vorbitorilorunei limbi.Nu se poate nega adevărulistoric că noi, moldovenii din Basarabia– ca şi din Moldova istorică–, vorbim „moldoveneşte”, cântămcântece, spunem poveşti moldoveneşti.Sunt creaţii seculare alepoporului. În ceea ce priveşte limbaliterară, limba model de care nefolosim mai ales în scris, în lucrărileliterare, ştiinţifice, în documente,este limba română, formată de veacuri,mai ales în perioada clasicilor...În perioadele secolelor XVII-XIX aufost publicate traduceri, dicţionare,gramatici, studii de istorie. În acestlimba Românămod româna îşi consolida tot maimult caracterul de limbă literară atuturor românilor…Titu Maiorescu afirma: „Literaturapoetică română va începesecolul al XX-lea sub auspiciilegeniului şi forma limbii naţionale,care şi-a găsit în poetul Eminescucea mai frumoasă înfăptuire pânăastăzi”. Continuând această idee,N. Iorga făcea următoarea precizare:„Schimbarea cea mare, care seîntrupează în Eminescu... E unul dinmomentele acelea fericite, cu unuldintre oamenii predestinaţi, carerezumă o literatură şi o îndreaptăaruncând puternice lumini cătreviitor, deschizând drumuri şi maideparte generaţiilor care vor venipe urmă”. M. Sadoveanu a căutatsă pătrundă în însăşi esenţa creaţieieminesciene, afirmând că „oameniilui vechi, care-i hrăneau arta, eraubăştinaşi din veac, de la Burebistaşi Deceneu, cei pe care-i vedemîn lanţuri de orbi pe Columna luiTraian…”.Tudor Arghezi îl considera peEminescu drept un mare „descălecătoral poeziei”, un „Beethoven algraiului românesc…”. O. Goga spunea,pe bună dreptate, că „rar caun munte uriaş să se înalţe abruptdintr-un şes”. G. Călinescu subliniacă „Eminescu a căutat să scoată fărâmedin toate provinciile, împrumutândmoldovenisme, ardelenismesau muntenisme, fără deosebire,cu scopul de a mări capacităţile deexpresie şi de orchestraţie pentrua crea o limbă literară naţională”.Mai mult poate decât oriunde