PDF - Limba Romana

42limba RomânăFragment dintr-o scrisoare pierdută...şi aflăm bunul nostru prieten,că altfel era pe vremea lui Manole.Astăzi dacă ţi-ai îngropa iubita în zidai lua, ca popa, douăzeci de ani de puşcăriepentru crimă cu premeditare.Să nu ne mai mire faptulcă mănăstirile noastre sunt fără turle?PoetulPoetul este singurul pieton care nu poate fi obligat să ţină cont deculorile semaforului.El poate traversa când îl taie capul, pe orice culoare. Agenţii de circulaţieau primit ordin să nu-l fluiere, iar maşinile au fost dotate cu nişte aparatespeciale, programate să frâneze brusc atunci când se apropie la o distanţăameninţătoare de el. Dacă vreun agent mai orgolios se încăpăţânează şivrea să-l trateze ca pe toţi ceilalţi, intervine imediat opinia publică:„Lasă-l, domnule, ce-ai cu el? Nu vezi că-i poet?”De aceea, poetul este insul cel mai punctual: ajunge întotdeauna laîntâlnirea cu moartea, fără să aibă întârziere nici măcar un minut.Şi cum lăuntrul meuM-am aruncat în mine îmbrăcat,Fără să ştiu ce lac adânc e-n mine –Puteam fi tras la fund şi înecatDe nu-notam, probabil, foarte bine.Lacul acesta îmi părea ciudat,Nu pricepeam deloc de unde vine:Abia târziu aflai cum s-a format:Plouase peste lume cu suspine.Şi cum lăuntrul meu era mai josDecât lăuntrurile-nvecinate,În el s-au adunat, vijelios,Toate pâraiele învolburate.